Alexis Wilson, în vârstă de 18 ani, i-a spus luni colegului de serviciu de la o pizzerie că a achiziţionat un AK-47, potrivit unei informări a biroului şerifului din Pittsburg.
Doi colegi de muncă au informat autorităţile că Wilson a arătat imagini în care purta puşca şi afirma că există oameni de la fostul liceu din McAlester pe care ar dori să-i împuşte.
Wilson a fost localizată lângă casa ei şi a spus că ”încerca doar să-şi înveţe colegul de serviciu să nu se teamă de arme de foc”, dar nu a explicat motivul ameninţării la adresa şcolii.
Potrivit unei declaraţii, Wilson a spus că a fost intimidată atunci când a mers la şcoală, dar ”a reuşit întotdeauna să ignore” acest lucru.
În camera tinerei au fost găsite o puşcă, mai multe reviste, muniţie precum şi o armă de vânătoare. Wilson a renunţat la liceu în primul an, potrivit unor informaţii locale, care citează oficiali ai şcolii.
De asemenea, anchetatorilor li s-a spus că adolescenta a fost suspendată pentru că a adus un cuţit la liceu şi pentru că avea inscripţionată o svastică pe unele dintre obiectele sale.
Wilson a fost acuzată de infracţiune teroristă şi este deţinută într-o închisoare locală, cauţiunea fiind de 250.000 de dolari americani, potrivit documentelor instanţei. Dacă este condamnată, ea riscă până la 10 ani de închisoare.