11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA: Cinci copii au murit într-un incendiu la o creşă privată

SUA: Cinci copii au murit într-un incendiu la o creşă privată

Copiii, cu vârste între 8 luni şi 7 ani, dormeau la etajul doi al creşei în momentul izbucnirii incendiului, duminică dimineaţă, conform lui Guy Santone, şeful departamentului de pompieri din acest oraş din nord-estul SUA.

Pompierii au sosit la faţa locului la aproximativ 25 de minute după declanşarea incendiului şi au descoperit “flăcări puternice care ieşeau prin toate ferestrele primului etaj”. Tot atunci ei au aflat de la adolescenţi care se salvaseră că au rămas copii blocaţi la cel de-al doilea etaj al clădirii, conform lui Santone.

O parte dintre pompieri a început lupta cu flăcările în timp ce o echipă a pus scările pe exteriorul imobilului şi a pătruns în interior, la etajul doi, pentru a salva copiii. “Am reuşit să scoatem 5 copii care erau cei mai mici, însă din nefericire toţi erau morţi”, conform lui Santone.

În total şapte persoane au fost salvate de pompieri, între care copii de vârste mici, potrivit dpa.

Deocamdată nu a fost stabilită cauza producerii acestui incendiu însă pompierii sunt de părere că a fost vorba de un scurtcircuit sau de o altă problemă la circuitul electric.

Cele mai citite

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă