10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA: Amendă de 16 milioane de dolari pentru Nissan

SUA: Amendă de 16 milioane de dolari pentru Nissan

SEC susţine că Nissan şi Carlos Ghosn nu au adus la cunoştinţă compensaţia de peste 140 de milioane de dolari pe care fostul preşedinte al companiei auto trebuia să o primească la pensionare.

Amenda pentru Nissan este de 15 milioane de dolari, iar cea pentru Ghosn este de un milion de dolari, se arată într-un comunicat al Autorităţii de Supraveghere a Pieţelor Financiare din SUA.

Începând din 2014, Board-ul Nissan i-a permis lui Ghosn să stabilească nivelul compensaţiilor pentru directorii companiei, inclusiv propria sa compensaţie.

Această decizie i-a dat posibilitatea lui Ghosn, ajutat de subordonaţi, să nu aducă la cunoştinţa investitorilor compensaţii de peste 90 de milioane de dolari. În plus, susţine SEC, Ghosn a luat măsuri pentru a-şi majora beneficiile primite în urma pensionării cu 50 de milioane de dolari.

Conform înţelegerii cu SEC, Ghosn nu va mai putea conduce timp de zece ani o companie publică.

Trimis la Nissan în 1999 în postul de director operaţional, după ce grupul auto japonez a încheiat o alianţă de capital cu producătorul francez Renault, Ghosn este considerat principalul autor al salvării Nissan de la faliment prin reduceri de costuri. În 2000, Carlos Ghosn a devenit preşedintele Nissan, iar în intervalul 2001-2017 a ocupat postul de director general, perioadă în care a reconfigurat alianţa Renault-Nissan în cel de al doilea mare producător auto mondial după Volkswagen AG.

În Japonia, Carlos Ghosn este arestat, fiind acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi abuz de încredere.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan a fost extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi.

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...
Ultima oră
Pe aceeași temă