14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA acuză Rusia. Test cu o armă ce ar putea distruge sateliţi

SUA acuză Rusia. Test cu o armă ce ar putea distruge sateliţi

Comandamentul spaţial american scrie că are dovezi că Moscova “a efectuat din spaţiu un test nedestructiv al unei arme anti-satelit”, pe 15 iulie.

“Testul de săptămâna trecută este încă un exemplu potrivit căruia ameninţările împotriva instalaţiilor spaţiale ale SUA şi ale aliaţilor săi sunt reale, serioase şi în creştere”, se arată în comunicatul comandamentului spaţial.

“Acest lucru este inacceptabil”, a scris pe Twitter negociatorul american pentru dezarmare Marshall Billingslea, care a adăugat că este vorba de o problemă serioasă, care va fi discutată săptămâna viitoare la Viena, în timpul negocierilor referitoare la înlocuirea tratatului bilateral New Start, privind limitarea numărului de focoase nucleare.

Sistemul folosit pentru testarea care a avut loc săptămâna trecută este acelaşi despre care comandamentul spaţial american şi-a exprimat îngrijorarea la începutul acestui an, când Rusia a efectuat manevre în apropierea unui satelit al guvernului american, a declarat Jay Raymond, generalul care conduce forţele spaţiale americane.

“Este vorba de o nouă dovadă a eforturilor constante ale Rusiei de a dezvolta şi a testa sisteme din spaţiu, în concordanţă cu doctrina militară a Kremlinului de a folosi arme care să ţină instalaţiile SUA şi ale aliaţii lor sub ameninţare”, a mai spus generalul, citat în comunicatul de presă.

“Acest eveniment scoate în evidenţă pledoaria ipocrită a Rusiei privind controlul armelor în spaţiu”, a adăugat Christopher Ford, un înalt oficial din cadrul Departamentului de Stat, responsabil cu controlul armelor.

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă