13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalSterilizare forțată: Trei victime din Japonia au depus plângere împotriva guvernului nipon

Sterilizare forțată: Trei victime din Japonia au depus plângere împotriva guvernului nipon

Aceste noi acţiuni în justiţie intervin după un prim caz care a avut loc mai devreme anul acesta.

“Sper că alte victime, care au suferit timp de decenii ca mine, vor protesta de asemenea şi ni se vor ralia” (în acest demers), a declarat pentru presă un reclamant de 75 de ani, exprimându-se sub pseudonimul Saburo Kita şi care şi-a depus dosarul la tribunalul din Tokyo. “Vreau ca guvernul să recunoască adevărul şi să-mi redea viaţa”, a adăugat el.

La fel ca alţi mii de băieţi japonezi, Kita a fost sterilizat în adolescenţă. Atunci când s-a căsătorit câţiva ani mai târziu, el nu i-a spus nimic soţiei sale şi i-a făcut această teribilă mărturisire doar cu puţin timp înainte ca aceasta să moară, în 2013.

El cere statului nipon să-l despăgubească cu 30 de milioane de yeni (230.000 de euro), a precizat avocatul său Naoto Sekiya.

Alte două persoane au depus plângere joi, în alte regiuni ale Japoniei.

“Parlamentul nu doar că a eşuat în a lua măsuri (pentru abolirea acestei legi), ci şi administraţia a eşuat prin punerea în practică a acestor dispoziţii care constituiau clar o încălcare a Constituţiei, inclusiv la acea epocă”, a subliniat Sekiya.

Autorităţile nipone au recunoscut că circa 16.500 de persoane au suferit o intervenţie chirurgicală pentru a le împiedica să procreeze, în cadrul aplicării unei legi instaurate în 1949 şi rămase în vigoare până în 1996, care viza persoanele ce suferă de un handicap mental ereditar.

În jur de 8.500 de persoane au fost operate cu consimţământul lor, potrivit statisticilor oficiale, chiar dacă juriştii estimează că ele au fost “de facto forţate”, prin intermediul presiunilor exercitate asupra lor sau familiilor lor.

Germania, Suedia şi alte ţări au avut legi eugeniste similare.

Victimele, care ulterior au efectuat numeroase demersuri pe lângă autorităţi, au primit mereu acelaşi răspuns: procedura era legală la acea epocă şi nu oferă dreptul la nicio compensaţie.

Cu toate acestea, în martie anul trecut, deputaţi niponi s-au angajat să studieze punerea în aplicare a unor despăgubiri pentru persoanele vizate.

Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă