15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalStatele Unite exprimă scepticism privind retragerea trupelor Rusiei din Siria

Statele Unite exprimă scepticism privind retragerea trupelor Rusiei din Siria

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat luni diminuarea semnificativă a efectivelor militare care au participat la operaţiunile antiteroriste din Siria.

Însă Departamentul american al Apărării a semnalat marţi seară că nu există reduceri semnificative ale efectivelor Rusiei.

“Nu există reduceri semnificative ale trupelor combatante ruse din Siria, în pofida anunţurilor”, a declarat Adrian Rankine-Galloway, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Anterior, un alt oficial din cadrul Pentagonului a exprimat scepticism în legătură cu anunţul Administraţiei de la Moscova. “De cele mai multe ori, anunţurile Rusiei privind retragerea trupelor nu corespund în realitate cu diminuarea efectivelor”, a declarat oficialul american, citat de ediţia germană a agenţiei Reuters.

Rusia oferă susţinere politică şi militară Administraţiei Bashar al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste.

În urmă cu câteva luni, Ucraina a acuzat Rusia că a lăsat trupe în Belarus după o serie de exerciţii militare. La rândul său, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat la sfârşitul lunii octombrie că Rusia a mobilizat mai mulţi militari decât a anunţat la exerciţiile “Zapad 2017”, pe fondul suspiciunilor că membri ai armatei ruse au fost lăsaţi în Belarus pentru o viitoare invazie.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă