12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalStare de urgenţă în Hawaii la apropierea uraganului Lane

Stare de urgenţă în Hawaii la apropierea uraganului Lane

Guvernatorul David Ige a instituit starea de urgenţă marţi seara spunând că nu a asistat ”niciodată la astfel de schimbări dramatice ale prognozei meteorologice”.

Lane, care aduce rafale de vânt de până la 260 de kilometri pe oră, ar urma să lovească Hawaii miercuri şi să se menţină în această regiune cel puţin până sâmbătă.

”Acest lucru ne va permite să organizăm serviciile şi resursele înainte astfel încât comunităţile noastre să fie în siguranţă… Îi îndemn pe toţi locuitorii şi turiştii să se pregătească pentru un impact semnificativ”, a scris Ige pe Facebook şi Twitter.

Anterior, primarul localităţii Honolulu de pe insula Oahu situată în Hawaii, Kirk Caldwell, le-a recomandat locuitorilor să îşi pregătească trusele pentru uragan de 14 zile şi să ia legătura cu prietenii şi vecinii. ”Toată lumea de pe Oahu trebuie să ia uraganul Lane în serios deoarece furtuna ar putea aduce ploi torenţiale prelungite, inundaţii periculoase, valuri înalte şi rafale de vânt nimicitoare”, a spus Caldwell.

Marţi seară, Departamentul de gestionare a situaţiilor de urgenţă din Oahu a emis o avertizare de inundaţii pentru întregul stat, valabilă de miercuri până vineri.

Toate unităţile de învăţământ publice au fost închise începând de miercuri până la informări viitoare, precizează DPA.

Marţi, a fost instituită starea de alertă într-o parte a arhipelagului Hawaii în contextul în care uraganul Lane avansa spre acest teritoriu insular şi urcase la categoria a 4-a din 5.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă