13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalSondaj: Americanii nu mai susțin protestele de stradă din pricina violențelor

Sondaj: Americanii nu mai susțin protestele de stradă din pricina violențelor

Sondajul realizat de Associated Press-NORC Center for Public Affairs Research constată că 44% dintre americani dezaprobă protestele pretextate a fi un răspuns la violența poliției împotriva americanilor negri, în timp ce 39% sunt de acord. În luna iunie, 54% dintre repondenții americani aprobau manifestările de stradă.

„În iunie am fost susținător al protestelor, dar după ce am văzut totul până acum, sunt aproape 100% împotriva lor”, a spus Dave Hipelious, 63 de ani, din New Lenox, Illinois, instalator pensionat din industria energetică. Hipelious, care este alb, a declarat că sprijinul său pentru protestele s-a diminuat când a văzut tulburările violente, incendierile și jafurile care au afectat demonstrațiile în mare parte pașnice după moartea lui Floyd.

Sondajul a mai constatat că 35% dintre americanii albi aprobă protestele acum, în timp ce 50% le dezaprobă. În iunie, 53% dintre americanii albi au aprobat protestele, în timp ce 34% le-au au dezaprobat.

În rândul latinilor, 31% aprobă protestele, comparativ cu 44% în iunie; 63% dintre americanii negri susțin protestele, în scădere față de 81%, iar mai mulți spun acum că nici nu aprobă, nici nu dezaprobă.

Optzeci și patru la sută dintre americanii negri, 42% dintre americanii albi și 50% dintre latino-americani, spun că poliția folosește mai des forța mortală împotriva unui negru decât un alb. În același timp, 74% dintre negrii americani spun că sistemul de justiție penală este prea îngăduitoare cu abuzurile ofițerilor de poliție, în timp ce 47% dintre americanii albi și 50% dintre latino-americani spun același lucru.

În rândul republicanilor, 75% declară că dezaprobă protestele, în creștere față de 56% în iunie. Doar 9% aprobă, în scădere de la 29% în iunie. Și mai mulți republicani descriu acum protestele ca fiind în mare parte violente, 52% față de 36% în vară.

Cele mai citite

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...
Ultima oră
Pe aceeași temă