12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalSlovacii îşi aleg preşedintele astăzi

Slovacii îşi aleg preşedintele astăzi

Avocata specializată în probleme de mediu, fără experienţă politică, Zuzana Caputova, ar putea deveni prima femeie preşedinte al acestei ţări membră a zonei euro, potrivit sondajelor care arată că 60% din cetăţenii cu drept de vot intenţionează să voteze cu candidatul susţinut de putere, comisarul european pentru Energie Marcos Sefcovic, în vârstă de 52 de ani., potrivit Afp.

În primul tur, Caputova, care a avut ca mesaj “Luptăm contra răului”, a obţinut 40,53% din voturi, faţă de 18,66% ale adversarului ei. “Oamenii sunt pregătiţi pentru schimbare”, a declarat ea pentru AFP. 

Jurista, care a fost vicepreşedinte al Partidului Slovacia progresistă, pe care l-a părăsit, s-a aflat printre miile de manifestanţi care au ieşit în stradă anul trecut, şocaţi de asasinarea jurnalistului Jan Kuciak şi a logodnicei lui.                

Jurnalistul se pregătea să publice un articol despre presupusele legături dintre politicieni slovaci şi mafia italiană.

Manifestaţiile, de mare amploare, au subminat partidul de guvernământ Smer-SD. Prin urmare, acestea au determinat demisia prim-ministrului Robert Fico, care a rămas totuşi şeful Smer-SD şi aliat al prim-ministrului actual.

Până în prezent cinci persoane au fost reţinute în cazul asasinatului, între care cel care ar fi comandat acţiunea – un multimilionar care avea legături cu Smer-SD.               

Joi, Parlamentul European a cerut Slovaciei să continue investigaţia “inclusiv asupra tuturor conexiunilor politice posibile”. 

Luni, candidata liberală a primit sprijinul lui Jozef Kuciak, fratele jurnalistului asasinat. “Voi vota cu siguranţă pentru Zuzana Caputova. Nu voi vota pentru o persoană susţinută de oligarhi şi de oamenii lor care m-au lăsat fără frate şi cumnată”, a scris el pe Facebook. 

Analiştii o compară pe Caputova cu preşedintele francez Emmanuel Macron, un alt outsider care a ajuns la putere în 2017 cu un program reformist. 

“Intenţionez să iniţiez schimbări sistematice care îi vor priva pe procurori şi pe poliţişti de orice influenţă politică”, a declarat Caputova pentru AFP. 

Sefcovic a promis avantaje sociale mai importante pentru persoanele în vârstă şi pentru tinerele familii, consolidarea politicii industriale şi revitalizarea sectorului agricol al ţării. 

Preşedintele slovac nu guvernează, dar ratifică tratatele internaţionale şi numeşte înalţii magistraţi. El este de asemenea şeful forţelor armate şi dispune de drept de veto. 

Secţiile de votare se vor închide la ora 21.00 GMT.

Noul preşedinte va depune jurământ pe 15 iunie. 

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă