14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalAlegeri în Irlanda. Sondajele la ieșirea de la urne dau o victorie...

Alegeri în Irlanda. Sondajele la ieșirea de la urne dau o victorie cu 58%

Premierul Leo Varadkar l-a felicitat pe Higgins într-un mesaj pe Twitter pentru victoria în alegerile prezidenţiale desfăşurate vineri, în care patru bărbaţi şi două femei şi-au disputat funcţia supremă din Irlanda.

Michael D. Higgins (77 de ani), actualul preşedinte aflat în funcţie începând din 2011, este al nouălea şef al statului irlandez, în luna iulie el confirmând că doreşte un al doilea mandat de şapte ani. Higgins este profesor universitar, poet şi politician. El a fost membru al Partidului Laburist în perioada 1968-2011, iar în anii ’90 a fost ministru al artelor, culturii şi gaeltacht (zonele vorbitoare de limbă gaelică), precum şi membru al parlamentului irlandez.

Formaţiunile politice Fine Gael (centru-dreapta), Fianna Fáil (liberal) şi Partidul Laburist l-au susţinut pe actualul preşedinte pentru un al doilea mandat.

De asemenea, la referendumul, organizat în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale, privind eliminarea blasfemiei din Constituţia irlandeză, 71% din cetăţeni au votat pentru, în timp ce 26,3% s-au opus, potrivit postului RTE.

Interzicerea blasfemiei a fost inclusă în Constituţia Irlandei în 1937, care statuează că “publicarea sau rostirea unor chestiuni blasfematoare, care incită la răzvrătire şi indecente reprezintă o infracţiune care este pedepsită în conformitate cu legea”.

Legea Defăimării (The Defamation Act), adoptată în 2009, a clarificat noţiunea, stipulând că o persoană comite această infracţiune dacă publică sau rosteşte “o frază care este grosolan de abuzivă sau insultătoare în legătură cu o chestiune considerată sacră de o religie, cauzând prin aceasta sentimente de mânie în rândul unui număr substanţial de aderenţi la acea religie”. 

Cele mai citite

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă