17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInternaționalSerghei Lavrov a decretat un armistițiu zilnic de cinci ore în...

Serghei Lavrov a decretat un armistițiu zilnic de cinci ore în Ghouta orientală

“Rusia şi guvernul sirian au anunţat deja crearea unor coridoare umanitare în Ghouta orientală”, a declarat Lavrov, într-un discurs rostit la Consiliul ONU pentru drepturile omului din Geneva.

“Facem apel la membrii aşa-numitei coaliţii americane să asigure acelaşi acces umanitar în zonele aflate sub controlul lor”, a adăugat el.

“Acum este rândul militanţilor şi a susţinătorilor lor să acţioneze. Militanţii repliaţi acolo continuă sa bombardeze Damascul, blocând livrările de ajutor şi evacuarea celor care şi-ar dori să plece”, a spus ministrul rus.

Un armistiţiu zilnic de cinci ore – între orele locale 09:00 – 14:00 (07:00 – 12:00 GMT) – pentru a permite intrarea ajutorului sau ieşirea locuitorilor şi răniţilor din enclavă, a fost decretat luni de Rusia, marele aliat al regimului Bashar al-Assad, dar protagoniştii s-au acuzat reciproc de încălcarea acestuia.

Încetarea focului a fost anunţată la patru zile după ce Consiliul de Securitate al ONU a votat o rezoluţie în care cerea un armistiţiu “fără întârziere” de 30 de zile pe întreg teritoriul Siriei, ţară care se confruntă cu un război de la 15 martie 2011, dar documentul nu a avut vreun efect în teren.

“Poporul sirian se confruntă astăzi cu cea mai gravă criză umanitară”, a declarat Serghei Lavrov.

“Rezoluţia 2401 a Consiliului de Securitate a stabilit un cadru ce permite tuturor părţilor să convină asupra condiţiilor destinate să uşureze soarta civililor pe întreg teritoriul sirian”, a mai subliniat ministrul rus.

După o noapte relativ calmă, aviaţia şi artileria regimului au bombardat din nou marţi enclava controlată de către rebeli în Ghouta orientală, o vastă regiune din care două treimi se află în mâinile forţelor pro-regim şi unde aproape 600 de civili au pierit în zece zile de bombardamente ale regimului.

La rândul său, agenţia oficiala Sana a raportat un mort şi cinci răniţi în urma căderii rachetelor trase de rebeli asupra Damascului. Alte tiruri – potrivit acesteia – au vizat un coridor umanitar în dreptul sectorului Al-Wafidain pentru a împiedica civilii să părăsească enclava.

În faţa Consiliului, Lavrov a asigurat că ţara sa va continua să ofere “sprijin armatei siriene în eforturile sale de eradicare a ameninţării teroriste”.

De asemenea, şeful diplomaţiei ruse consideră că este necesară trimiterea de urgenţă a unei misiuni de evaluare comună ONU-CICR la Raqqa, “care a fost bombardată şi se află în mâinile coaliţiei”.

Declanşat în 2011 după represiunea manifestaţiilor paşnice de către regimul lui Bashar al-Assad, conflictul din Siria a devenit mai complex pe parcursul anilor, odată cu implicarea ţărilor străine şi a grupurilor jihadiste, într-un teritoriu din ce în ce mai fragmentat, informează AGERPRES.

Cele mai citite

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

Avertisment din partea European Green Party către Parlamentul European. Ancheta “Russiagate”, despre bani oferiți unor politicieni din UE, trebuie accelerată înainte de alegerile europene

Partidul European al Verzilor (European Green Party) cere ca investigația "Russiagate", referitoare la banii pe care Rusia i-ar fi oferit unor politicieni din UE,...

Revolut lansează, în premieră globală, în România, refinanțarea creditelor

Revolut, banca digitală cu 3,5 milioane de clienți retail în România și peste 40 de milioane de clienți la nivel global, a anunțat astăzi...
Ultima oră
Pe aceeași temă