16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalSerbia are un nou guvern ce sa va ocupa de investiții și...

Serbia are un nou guvern ce sa va ocupa de investiții și de accederea în UE

Parlamentul din Serbia a votat miercuri un nou guvern ale cărui principale priorităţi vor fi acele investiții în infrastructura energetică şi apartenenţa la Uniunea Europeană(UE), informează Reuters.

Noul guvern condus de Ana Brnabic, care a deţinut funcţia de prim-ministru în ultimele două mandate, va avea 28 de miniştri, în principal din partea Partidului Progresist Sârb (SNS) şi al aliatului său, Partidul Socialist din Serbia (SPS).

Serbia are un nou guvern ce se va ocupa de investiții și de integrarea în UE, fiind votat de 157 de deputați din totalul de 250

În favoarea noului executiv au votat 157 de deputaţi din totalul de 250. Deputaţii opoziţiei care au votat împotriva au obiectat spunând că guvernul este prea mare şi prea scump, potrivit agerpres.ro.

În discursul pronunţat miercuri în parlament, Ana Brnabic a declarat că guvernul intenţionează să investească 12 miliarde de euro în proiecte energetice, inclusiv conducte de petrol şi de gaze, şi în creşterea capacităţii de producere a energiei electrice. Ea a mai spus că Uniunea Europeană este “destinaţia strategică” a Serbiei.

Președintele Serbiei a numit-o din nou pe Ana Brnabic pentru un nou mandat de prim-ministru

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a nominalizat-o pe actuala şefă a executivului, Ana Brnabic, pentru un nou mandat de prim-ministru, la peste cinci luni după ce Partidul Progresist Sârb (SNS) a câştigat alegerile parlamentare, transmite sâmbătă Reuters.

Vucic a declarat că are „încredere nelimitată” în Brnabic (46 de ani).

SNS deţine 120 dintre cele 250 de mandate parlamentare, astfel că pentru a putea forma un guvern va trebui să găsească parteneri de coaliţie.

Socialiştii şi Lista Maghiarilor din Voivodina, ambele parteneri tradiţionali ai SNS, au împreună 36 de deputaţi, scrie Agerpres, potrivit adevarul.ro.

Președintele Serbiei a desemnat-o pe Ana Brnabic din nou prim-ministru al țării, urmând să prezinte componența și programul noului guvern al țării

Este de aşteptat ca în următoarele săptămâni Ana Brnabic să prezinte componenţa noului guvern şi programul acestuia. Una dintre principalele sale sarcini va fi să echilibreze ambiţiile Serbiei de a adera la Uniunea Europeană – cel mai mare partener european al ţării – cu presiunile de a păstra relaţii strânse cu Rusia şi China.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...
Ultima oră
Pe aceeași temă