6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalSecretarul general al NATO: " Pacea în Afganistan este mai aproape ca...

Secretarul general al NATO: ” Pacea în Afganistan este mai aproape ca oricând”

“Vedem acum o oportunitate reală de pace în Afganistan, suntem mai aproape ca oricând de un acord de pace”, a spus Stoltenberg, după o întâlnire la Wellington cu şefa guvernului Noii Zeelande, Jacinda Ardern.

În timp ce la Doha se desfăşoară cea de-a opta rundă de discuţii de pace între reprezentanţii Statelor Unite şi talibani, pe teren pare că părţile aflate în conflict au intensificat luptele în căutarea unei poziţionări mai bune în negocierea unui acord favorabil intereselor proprii.

Un recent raport al misiunii ONU în Afganistan asupra victimelor civile indică faptul că în prima jumătate a anului s-au înregistrat 1.366 de morţi şi 2.446 de răniţi, cifre extrem de ridicate după aproape 20 de ani de război.

Stoltenberg a subliniat necesitatea păcii pentru ca această ţară să nu mai găzduiască terorişti, iar mesajul pentru talibani este că “vor obţine mai mult la masa negocierilor” decât pe câmpul de luptă din Afganistan, stat în care “nu va exista o pace durabilă fără totala incluziune a femeilor”.

Cu acelaşi prilej, Ardern a anunţat că Noua Zeelandă va asuma trei poziţii în Afganistan, ţară în care contribuie la formarea forţelor locale, dedicate dezvoltării păcii, securităţii şi femeilor.

Acestea vor contribui la protejarea realizărilor obţinute de femeile şi fetele afgane începând din 2001, a remarcat Ardern, subliniind participarea femeilor la negocierile de pace ca fiind unul dintre aceste progrese.

Războiul din Afganistan, care a început cu intervenţia militară americană şi a ţărilor aliate în 2001, după atentatele din 11 septembrie din SUA, se află într-o etapă marcată de un anume optimism ca urmare a progresului înregistrat în negocierile de pace, mai notează EFE.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă