3.1 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăInternaționalSecretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, avertizează: provocările NATO impun investiții noi

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, avertizează: provocările NATO impun investiții noi

Stoltenberg, fost premier al Norvegiei, a precizat că ţările membre ale NATO au oprit tăierile din cheltuielile pentru apărare, aşa cum s-a convenit la summitul Alianţei din 2014, dar mulţi membri nu au atins încă obiectivul privind alocarea a 2 % din PIB pentru apărare, informează Agerpres.

”Şefi de guvern au promis în 2014 să facă mai mult, şi trebuie să facă mai mult”, a declarat Stoltenberg la conferinţa anuală de securitate a Comitetului Atlantic Norvegian de la Oslo.

NATO se confruntă cu mai multe provocări, a declarat Stoltenberg, enumerând ”o Rusie mult mai imprevizibilă, incertitudinea şi teroarea din apropierea graniţelor noastre, precum şi o extindere sporită a armelor de distrugere în masă”.

Ulterior, secretarul general al NATO s-a întâlnit cu premierul norvegian, dna Erna Solberg.

În cadrul unei conferinţe de presă comune cu dna Solberg, Stoltenberg a afirmat că Norvegia este singura ţară din NATO ce are frontieră cu Rusia şi care pentru anul în curs nu a alocat bugetului apărării 2 % din PIB.

La rândul său, dna Solberg a precizat că sumele alocate pentru apărare sunt în creştere şi că Norvegia a investit în noi avioane de luptă şi nave militare.

Şefa guvernului norvegian a salutat de asemenea faptul că NATO îşi îmbunătăţeşte structura de comandă pentru a răspunde necesităţii de a se concentra pe apărarea liniilor maritime din Atlantic.

Norvegia este una dintre ţările fondatoare ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 1949.

Cele mai citite

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă