Scurmetraje premiate la Cannes, Berlin, Locarno şi Veneţia vor fi prezentate în cadrul Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF, desfăşurat între 11 şi 15 decembrie.
Printre filmele prezentate la BIEFF 2013, se numără „The mass of men”, „The Capsule”, „King’s body” şi „As the flame rose”.
Filmul „The mass of men”, câştigător al Leopardului de Aur, se inspiră din protestele de la Londra din 2011. Relativizând noţiunile de bine şi de rău, filmul vorbeşte, la un nivel mai profund, despre paradoxurile naturii umane, care ies la iveală în momente de criză, despre frică, laşitate, disperare şi mânie.
Citeşte şi: Noile tendinţe în cinema dezvăluite la Bucureşti
Un fantasy haute couture suprarealist, purtând semnătura inconfundabilă a autoarei filmului „Attenberg”, „The capsule” este o fascinantă explorare alegorică a „misterului feminin”. Cu ecouri din Jan Švankmajer, Pina Bausch şi Maya Deren, filmul urmăreşte povestea unei matroane gotice şi a celor şapte tinere discipole, iniţiate în esenţa feminităţii printr-un danse macabre ritualic, arată comunicatul BIEFF.
„The king’s body” oferă o perspectivă inedită asupra istoriei. Sub pretextul unui casting, 24 bărbaţi cu fizic atletic sunt invitaţi să-şi etaleze corpul în faţa camerei, să citească fragmente de cronici despre faptele eroice ale primului rege al Portugaliei şi să vorbească despre istorie, în vreme ce în spatele lor se derulează pe un ecran imagini ale statuii impunătoare a legendarului monarh.
Citeşte şi: Peter Greenaway, din nou la Bucureşti
Câştigător al The Film und Video Untertitelung Prize la Locarno, cu un concept inovator şi de o mare forţă emoţională, „As the flames rose” creează o paralelă între incendierea Lisabonei şi sfârşitul unei relaţii de dragoste.
Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF va avea loc în perioada 11-15 decembrie 2013, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu.