14.4 C
Bucureศ™ti
luni, 14 octombrie 2024
AcasฤƒInternaศ›ionalSchiลฃele lui Caragiale reunite รฎntr-un spectacol inedit, la Teatrul Ion Creangฤƒ

Schiลฃele lui Caragiale reunite รฎntr-un spectacol inedit, la Teatrul Ion Creangฤƒ

Miercuri, 30 ianuarie a.c., de la ora 18.00, la sala Rapsodia de pe Lipscani, spectatorii vor putea urmฤƒri, în premierฤƒ oficialฤƒ, un nou spectacol al Teatrului Ion Creangฤƒ: „D-l Goe, Vizitฤƒ, Pedagog de ลŸcoalฤƒ nouฤƒ – Mofturi”.

Dorind sฤƒ promoveze tinerii regizori în lumea teatrului pentru copii, Teatrul Ion Creangฤƒ s-a adresat, pentru realizarea acestei premiere, lui Chris Simion, regizor binecunoscut publicului de teatru pentru montฤƒrile sale, pe scene dintre cele mai prestigioase. Din distribuลฃie fac parte actorii: Alexandrina Halic, Cristian Irimia, Mihai Verbiลฃchi, Miruna Ionescu, Cristina Casiani, Cerasela Popescu, Ilinca Atanasiu, Voicu Hetel, Cristian Creลฃu, Marius Nฤƒnฤƒu, Oliviu Cristian Bughiu.

„Este un spectacol dedicat maestrului Cornel Todea, care a fost prezent în momente importante din cariera mea. Dacฤƒ nu exista propunerea dânsului ลŸi a domnului Ioan Gârmacea, nu aลŸ fi îndrฤƒznit niciodatฤƒ sฤƒ îl montez. Aveam în minte cu totul alte titluri pe care mi-aลŸ fi dorit sฤƒ le montez pentru copii. Cât despre Caragiale, mi-era o fricฤƒ groaznicฤƒ de el. Am acceptat propunerea din ambiลฃie ลŸi din convingerea cฤƒ atunci când ceva pare imposibil, e clar cฤƒ are toate ลŸansele sฤƒ iasฤƒ bun”, declarฤƒ Chris Simion, regizor.

Reprezentaลฃia, cu un scenariu realizat dupฤƒ binecunoscutele schiลฃe scrise de Ion Luca Caragiale, este dedicatฤƒ celor cu vârsta de peste 8 ani ลŸi oferฤƒ o imagine realistฤƒ a societฤƒลฃii româneลŸti, plinฤƒ de umor ลŸi pe înลฃelesul copiilor. Inedit pe scena teatrului pentru copii este faptul cฤƒ Ionel, D-l Goe ลŸi elevii excentricului pedagog Mariu ChicoลŸ Rostogan se întâlnesc cu toลฃii într-un decor multifuncลฃional, care anuleazฤƒ limitele dintre scenฤƒ ลŸi salฤƒ. Proiecลฃiile multimedia ลŸi efectele speciale de tot soiul îลŸi gฤƒsesc, cu uลŸurinลฃฤƒ, locul printre poveลŸtile cu joben ale secolului XIX ลŸi fac deliciul copiilor, dar ลŸi al pฤƒrinลฃilor.

Totodatฤƒ, cu ocazia premierei, Teatrul Ion Creangฤƒ a iniลฃiat o colaborare cu Universitatea Naลฃionalฤƒ de Arte din BucureลŸti ลŸi i-a rugat pe studenลฃii Departamentului de Graficฤƒ sฤƒ vinฤƒ cu propuneri de afiลŸ pentru spectacolul „D-l Goe, Vizitฤƒ, Pedagog de ลŸcoalฤƒ nouฤƒ – Mofturi”. Au fost selectate peste 10 variante grafice, care vor fi expuse în foyerul teatrului, Sala Rapsodia de pe str. Lipscani, nr. 53, cu ocazia evenimentului de miercuri searฤƒ.

D-l Goe, Ionel ลŸi elevii neastâmpฤƒraลฃi ai pedagogului de scoala nouฤƒ vฤƒ aลŸteaptฤƒ sฤƒ le fiลฃi colegi de „bancฤƒ” la Teatrul Ion Creangฤƒ!

Cele mai citite
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ