Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto: arhivă

Scandal pe arena internațională! China acuză ONU de amestec în problemele sale interne

China a acuzat-o sâmbătă pe Michelle Bachelet, înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, de amestec "inadecvat" în afacerile sale interne, după ce aceasta a solicitat anchetarea unei posibile utilizări excesive a forţei de către poliţia din Hong Kong, transmite AFP.

Share

Redacția Online 0 comentarii

01.12.2019 - 10:37

Un articol al doamnei Michelle Bachelet pe acest subiect, apărut sâmbătă în South China Morning Post, este "greşit" şi "încalcă scopurile şi principiile Cartei ONU" a apreciat, într-un comunicat, Misiunea Chinei pe lângă ONU de la Geneva, informează Agerpres.

Articolul conţine "comentarii inadecvate cu privire la situaţia din regiunea administrativă specială Hong Kong ... (şi) este un amestec în afacerile interne ale Chinei", se arată în comunicat.

China a comunicat "comentarii justificate" biroului ONU pentru drepturile omului de la Geneva, conform sursei citate.

În articol, Michelle Bachelet a cerut autorităţilor din Hong Kong să realizeze o "anchetă cu adevărat independentă şi imparţială de un judecător despre informaţiile privind utilizarea excesivă a forţei de către poliţie".

Articolul lui Michelle Bachelet "nu va face decât să stimuleze protestatarii să comită şi mai multe violenţe radicale", consideră autorităţile chineze în comunicatul menţionat.

Hong Kong-ul este tulburat de luni întregi de manifestaţii de protest împotriva a ceea ce este perceput de către populaţie ca o îngrădire tot mai mare din partea Beijingului a libertăţilor de care beneficiază regiunea semi-autonomă a Chinei. Ciocniri violente au loc periodic între protestatari şi poliţie.

Manifestanţii cer ca poliţia să dea socoteală de acţiunile sale, precum şi organizarea de alegeri complet libere.

China neagă că ar vrea să îngrădească libertăţile de care beneficiază locuitorii din Hong Kong şi acuză protestele că ar fi "revoluţii colorate", menite să destabilizeze regimul de la Beijing.

Comentarii

loading...