Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Scandal la instituția care acordă premiul Nobel

Secretarul permanent al Academiei Suedeze, instituţia care atribuie premiul Nobel pentru literatură, şi-a anunţat joi demisia în urma scandalului fără precedent care afectează prestigiosul for, relatează DPA.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 13.04.2018 - 09:16

Sara Danius, prima femeie secretar permanent al academiei de la fondarea acesteia în 1786, urmează să fie înlocuită pe o perioadă de interimat de Anders Olsson, care a prezidat întâlnirile academiei trimestrul acesta.

''A fost dorinţa academiei ca eu să demisionez din postul de secretar permanent aşa că am decis să părăsesc scaunul cu numărul 7, iar decizia va fi pusă în aplicare imediat'', a precizat Danius într-un scurt comentariu pentru reporteri după una dintre şedinţele obişnuite ale academiei.

Potrivit lui Anders Olsson, Katarina Frostenson, membru al academiei din 1992, va părăsi de asemenea forul ''în speranţa că Academia Suedeză va supravieţui ca instituţie''.

Danius a subliniat că acest scandal a ''afectat deja premiul Nobel destul de sever''.

Săptămâna trecută, alţi trei membri - Kjell Espmark, Klas Ostergren şi Peter Englund - au anunţat că se retrag din academie după ce procedura de vot pentru eliminarea Katarinei Frostenson a eşuat.

Problemele Academiei au început în noiembrie, după ce instituţia a apelat la serviciile unei firme de avocatură pentru a investiga acuzaţiile de hărţuire sexuală formulate de 18 femei împotriva soţului lui Frostenson.

Potrivit unui raport confidenţial, Frostenson a încălcat legislaţia privind conflictul de interese deoarece nu a dezvăluit că era coproprietara unui spaţiu expoziţional condus de soţul său şi care a primit în trecut finanţare de la academie.

Soţul Katarinei Frostenson este, de asemenea, bănuit că ar fi dezvăluit numele câştigătorilor premiului Nobel înainte de anunţurile oficiale. Acesta neagă însă toate învinuirile care i se aduc.

După eşecul votului de a o elimina pe Frostenson, criza a escaladat, iar membrii academiei au schimbat replici acide în presă.

Regele Suediei Carl al XVI-lea Gustaf, protectorul academiei, şi-a exprimat miercuri îngrijorarea spunând că disputele ''sunt foarte regretabile şi riscă în mod serios să pericliteze munca importantă a academiei''.

Regele a spus că potrivit ''părerii sale ferme'' are cuvântul decisiv în ceea ce priveşte statutul academiei, fondate în 1786 de către regele Gustav al III-lea, şi că ia în calcul adăugarea de clauze care să permită membrilor să demisioneze.

Cei 18 membri, numiţi pe viaţă, îşi păstrează calitatea de membru chiar şi atunci când nu mai iau parte activ la activitatea instituţiei.

După anunţul de joi, în total şapte membri s-au retras, alimentând temerile că funcţionarea instituţiei ar fi periclitată.

Olsson a precizat că instituţia va trece printr-o perioadă de interimat în care va încerca să se ''reconstruiască'' în urma acestei situaţii ''extrem de critice''.

A mai precizat că, în afara scandalului legat de Frostenson, s-a produs de asemenea o ''criză de încredere'', care a încercat să fie ''rezolvată prin plecarea lui Sara Danius''.

Danius, în vârstă de 56 de ani, a devenit în 2015 prima femeie numită secretar permanent.

Goran Malmqivst, un alt membru al academiei, a spus că decizia lui Danius este ''înţeleaptă'', dar că îşi doreşte ca aceasta să rămână în continuare membru al instituţiei.

Academia este un for complet independent.

Comentarii

loading...