14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalSalvini lansează un apel la o amplă manifestaţie la Roma, pentru 19...

Salvini lansează un apel la o amplă manifestaţie la Roma, pentru 19 octombrie

”Pe 19 octombrie, mă gândesc la o mare zi a mândriei italiene”, a spus Salvini într-un mesaj video postat pe reţelele de socializare online.

Matteo Salvini, ministru de interne încă în funcţie, a promis o revenire a partidului său în prim-planul arenei politice ”mai hotărât ca niciodată”, criticând ”un guvern care ia naştere la Bruxelles” şi afirmând că ”Italia nu va fi sclava nimănui”.

Pe de altă parte, el a lansat un avertisment contra celor care ar fi tentaţi să anuleze ”decretul siguranţă”, textul său menit să limiteze imigraţia clandestină.

Premierul în exerciţiu al Italiei, Giuseppe Conte, a fost mandatat joi în mod oficial de preşedintele Sergio Mattarella, cu formarea unui nou guvern, a comunicat biroul de presă al Palatului Quirinal (preşedinţia italiană).

Mişcarea 5 Stele (M5S, anti-sistem) şi Partidul Democrat (centru-stânga) s-au înţeles miercuri să formeze o coaliţie de guvernare, avându-l ca premier tot pe Giuseppe Conte, evitând astfel convocarea de alegeri anticipate.

Potrivit sistemului parlamentar italian, premierul desemnat urmează să-i prezinte preşedintelui în zilele următoare lista viitorilor miniştri şi să obţină votul de încredere al celor două camere legislative.

Acordul intervenit între M5S şi PD încheie trei săptămâni de incertitudine politică, după ce vicepremierul Matteo Salvini, liderul Ligii (extremă dreapta), a dinamitat pe 8 august coaliţia cu Cinci Stele, iar premierul Conte şi-a depus demisia pe 20 august.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...
Ultima oră
Pe aceeași temă