8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalS-au închis Acropole și alte puncte turistice din Grecia

S-au închis Acropole și alte puncte turistice din Grecia

Grecia se confruntă în aceste zile cu caniculă excesivă și temperaturi de peste 40 de grade Celsius, fiind considerată cea mai gravă din ultimii 30 de ani, susține prim-ministrul elen. Strada Dionysiou Areopagitou, la poalele ansamblului, era una dintre cele mai aglomerate zone de turiști din Grecia, însă acum sunt foarte puțini cei care, cu pălării și sticle de apă, încearcă să facă față temperaturilor excesive.

La începutul acestei săptămâni s-au înregistrat aproximativ 40 de grade Celsius când ultimii turiști s-au grăbit să plece. Ansamblul din secolul al V-lea î.e.n. a fost închis de luni, iar de marți porțile vor fi închise la toate siturile arheologice în aer liber din Grecia până vineri, potrivit declarațiilor Ministerului Culturii.

Grecia nu s-a mai confruntat cu o astfel de caniculă încă din anul 1987, când un val de căldură a provocat moartea a o mie de persoane din cauza lipsei de climatizare şi a poluării atmosferice. 

 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă