13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalRusia și torpila nucleară superputernică

Rusia și torpila nucleară superputernică

Rusia ia în calcul crearea unei torpile nucleare superputernice, după un proiect din perioada sovietică al fizicianului Andrei Saharov, care a fost implicat – înainte de a deveni militant împotriva armelor nucleare – în construcţia bombei cu hidrogen sovietice (testată la 12 august 1953), informează RIA Novosti, citând o declaraţie a lui Şamil Aliev, unul din creatorii torpilelor în Rusia.

“În prezent, există în genere tendinţa revenirii la idei nerealizate înainte (în perioada sovietică). De exemplu, sunt reanalizate ideile lui Saharov privind fabricarea torpilelor de 24 metri lungime, cu un diametru de un metru şi jumătate, echipate cu încărcătură nucleară şi având o rază de acţiune de 50 de kilometri”, a precizat expertul rus.

O astfel de armă este destinată să distrugă obiective situate în zonele de coastă prin intermediul unei explozii în apă, a indicat reprezentantul industriei de apărare ruse, adăugând că, în perioada sovietică, această idee nu a fost pusă în practică deoarece “nu erau bani” şi nu pentru că nu ar fi fost fezabilă.

Aliev a mai spus că noua dronă subacvatică “Poseidon”, la care în prezent lucrează experţii ruşi, ar putea avea energia nucleară ca sursă de alimentare, deşi numeroşi experţi şi-au exprimat îndoielile în privinţa fezabilităţii acestui proiect.

În acelaşi timp, el a menţionat că niciun serviciu secret din lume nu a dezminţit crearea noii generaţii de arme de către Moscova, între care şi sistemul hipersonic “Avangard”.

“Este problema diplomaţilor să exagereze sau să subestimeze. Dar când Rusia vorbeşte despre arme, atunci întreaga lume înţelege că Rusia ştie cum să le facă. Siria confirmă acest lucru”, a adăugat Şamil Aliev.

În discursul său către naţiune, la 1 martie, preşedintele rus Vladimir Putin s-a lăudat cu o nouă generaţie de arme dezvoltată în prezent de Rusia, între care o rachetă cu sursă de energie nucleară şi autonomie mare de zbor (denumită Sarmat), nedetectabilă de scuturile antirachetă existente la ora actuală.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă