15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalRusia începe de săptămâna viitoare testarea în masă a vaccinului anti-COVID

Rusia începe de săptămâna viitoare testarea în masă a vaccinului anti-COVID

Vaccinul a fost declarat sigur şi eficace de către autorităţi şi oameni de ştiinţă din Rusia după două luni de teste la scară redusă pe oameni, teste ale căror rezultate nu au fost publicate până acum.

Experţi occidentali s-au arătat însă mai sceptici, avertizând împotriva folosirii sale înainte de parcurgerea cu succes a tuturor etapelor de testare şi reglementare aprobate la nivel internaţional

Potrivit lui Kirill Dmitriev, şeful Fondului Investiţii Directe al Rusiei (RDIF), care finanţează vaccinul, Rusia a primit solicitări din străinătate pentru un număr de până la un miliard de doze de vaccin şi are capacitatea de a produce 500.000 milioane anual prin parteneriate de producţie.

Conform unui director al Institutului Gamaleia din Moscova, unde a fost creat vaccinul, 40.000 de persoane vor fi implicate în faza de testare în masă, în peste 45 de centre medicale de pe teritoriul ţării.

Datele sunt puse la dispoziţia OMS şi a câtorva state care iau în calcul să participe la faza finală a trialului, printre care Emiratele Arabe Unite, India, Brazilia, Arabia Saudită şi Filipine, a spus Dmitriev.

Sputnik V a primit deja aprobarea din partea autorităţilor interne de reglementare, ceea ce l-a determinat pe preşedintele Vladimir Putin să declare că Rusia este prima ţară care a înregistrat un vaccin anti-COVID-19.

La nivel mondial, cel puţin alte patru vaccinuri candidat anti-COVID-19 se află în prezent în faza III de testare, potrivit datelor OMS.

 

Cele mai citite

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă