23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia blochează accesul în orașul port Mariupol a unui convoi umanitar

Rusia blochează accesul în orașul port Mariupol a unui convoi umanitar

Un înalt responsabil al preşedinţiei ucrainene Kirilo Timoşenko a acuzat luni Rusia că blochează accesul în oraşul port Mariupol, aflat de mai mult timp sub asediul forţelor ruse şi separatiştilor proruşi, a unui convoi cu ajutor umanitar, relatează Reuters.

Civilii, care nu pot să plece din Mariupol, se confruntă zilnic cu bombardamente ruseşti de peste două săptămâni. Ei au rămas fără electricitate, agent termică şi apă curentă în cea mai mare parte a acestui interval de timp, susţin autorităţile ucrainene, conform agerpres.ro.

Rusia a instaurat o blocadă la Mariupol, iar un convoi umanitar nu poate ajunge acolo pentru a ajuta populația asediată

Cu toate acestea, un convoi de circa 160 de maşini a părăsit oraşul luni, într-o primă tentativă de evacuare reuşită printr-un coridor umanitar, după mai bine de o săptămână de tentative eşuate în acest sens.

În jur de 150.000 de persoane au fost evacuate prin 26 de coridoare umanitare până acum din mai multe oraşe ucrainene, a spus Timoşenko într-o intervenţie la postul de televiziune Ukraina-24.

Un spital de copii din orașul ucrainean Mariupol a fost bombardat și distrus de atacurile aeriene ruse, a anunțat miercuri consiliul orășenesc într-o postare online.

Consiliul orașului Mariupol a declarat anterior într-o postare pe Facebook că un spital de copii a fost distrus de forțele ruse miercuri. Într-un videoclip pe Facebook, șeful administrației militare regionale, Pavlo Kyrylenko, a spus:

„Forțele de ocupație ruse au aruncat mai multe bombe asupra spitalului de copii. Distrugerea este colosală”, a spus acesta, adăugând că nu cunoaște încă nicio cifră a victimelor.

Într-un tweet, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis că trupele ruse au lovit direct maternitatea din Maiupol. Liderul a postat imagini cu holurile spitalului complet distruse. Acesta a cerut, din nou, o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă