O scrisoare deschisă, publicată joi, 25 iunie, este semnată de peste 500 de personalităţi internaţionale, printre semnatari fiind și câțiva laureaţi ai premiului Nobel, anunță agențiile de presă occidentale.
”Chiar şi unele guverne alese democratic luptă contra pandemiei prin concentrarea unor atribuţii de urgenţă care limitează drepturile omului şi consolidează supravegherea din partea statului fără a ţine cont de constrângeri juridice, de supravegherea parlamentară sau de perioade pentru restabilirea ordinii constituţionale”, avertizează semnatarii scrisorii iniţiate de National Endowment for Democracy (SUA) şi de Institutul internaţional pentru democraţie şi asistenţă electorală (IDEA), cu sediul la Stockholm.
”Nu este o coincidenţă că actuala pandemie a început într-o ţară (China – n.n.) unde circulaţia liberă a informaţiilor este reprimată şi unde guvernul i-a pedepsit pe cei care au avertizat despre pericolul virusului – avertismente care au fost considerate zvonuri răspândite pentru a afecta prestigiul statului”, precizează același document.
Printre semnatarii lui se află 13 laureaţi ai premiului Nobel, cum ar fi fostul președinte Lech Walesa (Polonia) şi scriitoarea şi jurnalista de investigaţii Svetlana Alexievici (Belarus).
”Criza COVID-19 este un semnal de alarmă, un avertisment urgent că libertăţile pe care le apreciem sunt expuse riscurilor şi că nu trebuie să le luăm de-a gata”, precizează scrisoarea deschisă.