13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalRepublica Moldova: Uniunea Europeană îndeamnă la calm

Republica Moldova: Uniunea Europeană îndeamnă la calm

În declaraţie se subliniază că UE consideră că persoanele care au fost alese în mod democratic trebuie să găsească calea pe care să o urmeze Republica Moldova prin dialog. De asemenea, Uniunea Europeană aşteaptă ca Republica Moldova, ţară asociată cu Uniunea Europeană, să respecte statul de drept şi să garanteze democraţia, în conformitate cu principiile de bază ale Acordului de Asociere.

‘Uniunea Europeană îşi reafirmă angajamentul de a coopera cu Republica Moldova cu privire la un proces de reformă robust pentru ţară, în special în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, asigurarea independenţei sistemului judiciar şi depolitizarea instituţiilor statului’, potrivit declaraţiei citate de Radio Chişinău.

Reacţia UE vine după ce Curtea Constituţională a Republicii Moldova a invalidat, sâmbătă, decretele preşedintelui Igor Dodon privind desemnarea ca premier a liderei Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, şi numirea guvernului condus de aceasta. Noul guvern depusese deja jurământul în faţa Parlamentului.

Anterior, Curtea a decis că Parlamentul nu îşi mai poate exercita atribuţiile constituţionale, inclusiv cele de control asupra executivului, întrucât mandatul său a expirat. Conform instanţei, toate actele adoptate de legislativ în şedinţa de sâmbătă sunt neconstituţionale.

Şedinţa parlamentului fusese convocată de Partidul Socialist (PSRM) al preşedintelui Igor Dodon şi de blocul pro-european ACUM, alcătuit din PAS şi din Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA).

Deputaţii votaseră mai întâi – de asemenea neconstituţional, potrivit instanţei de resort – şi noua conducere a Parlamentului, cu socialista Zenaida Greceanîi ca preşedintă.

Tot în şedinţa de sâmbătă a Parlamentului de la Chişinău, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Vasile Botnari, fusese revocat din funcţie cu votul a 61 deputaţi ai PSRM şi ai Blocului ACUM, iar imediat după decizia de revocare a şefului de la SIS, şedinţa legislativului a fost închisă, deputaţii fiind anunţaţi că o nouă şedinţă plenară va avea loc duminică, 9 iunie.

Cele mai citite

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă