15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalRegimul Maduro, sub presiune internațională, „toate opțiunile deschise“

Regimul Maduro, sub presiune internațională, „toate opțiunile deschise“

Poliția venezueleană a blocat frontierele și sâmbătă a ripostat dur, reprimând manifestanții care cereau intrarea în țară a convoaielor cu ajutor umanitar. Două camioane și încărcăturile cu medicamente au fost incendiate după intrarea lor în Venezuela din Columbia, autoritățile columbiene ordonând retragerea celorlalte vehicule. Patru persoane au fost ucise și alte câteva sute rănite, în timp ce la Caracas Maduro a anunțat ruperea relațiilor cu Columbia. Juan Guaido, președinte interimar recunoscut de 50 de țări, a cerut altor state să ia în considerare „toate opțiunile” pentru înlăturarea președintelui Nicolas Maduro. În paralel, militari venezueleni au început să dezerteze, peste 100 trecând în teritoriul columbian, unde au cerut azil.

Situația din Venezuela îngrijorează țările regiunii și noi acțiuni au fost discutate luni la Bogota, la reuniunea Grupului de la Lima. Senatorul american de Florida, Marco Rubio, declara după violențele de sâmbătă și după apelul lui Guaido: „Crimele grave comise azi de regimul Maduro au deschis poarta diverselor acțiuni multilaterale potențiale care nu era pe masă acum 24 de ore”.

Analiștii avertizează că există riscul serios de cădere într-un conflict armat și afirmă că mulți dintre cei care înclină spre o intervenție subestimează impactul posibil al trimiterii de trupe străine în Venezuela. Geoff Ramsey, director adjunct pentru Venezuela la biroul din Washington pentru America Latină, avertizează că „riscul cel mai evident este că totul se poate transforma într-un conflict armat intern ce poate dura decenii”.

Discuțiile privind o intervenție militară în Venezuela s-au purtat în principal în privința recurgerii la forțe armate, dar există, de asemenea, sute de mii de persoane în afara armatei care sunt înarmate și experimentate, de la bandele pro-guvernamentale la gherila columbiană, ELN.

Ramsey estimează că ar putea fi între 500.000 și 2 milioane de miliții, dar dacă doar 10% pot fi mobilizate pentru a se bate pentru Maduro vorbim de o forță puternică. Grupul Farc, care a destabilizat Columbia decenii la rând, avea circa 18.000 de combatanți la apogeul său.

 

Cele mai citite

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă