14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalRăniții din rândul “Vestelor galbene” își fac asociație

Răniții din rândul “Vestelor galbene” își fac asociație

“Am decis să constituim un colectiv, ‘mutilaţii ca exemplu’, ca referinţă la cei împuşcaţi ca exemple”, a declarat într-o conferinţă de presă Robin Pages, rămas cu un handicap în urma unei răni la picior, în 2017, când protesta împotriva înfiinţării unui depozit de deşeuri nucleare la Bure, în nord-estul Franţei.

Practica execuţiei unui soldat cu scopul de a pedepsi o infracţiune, dând în acelaşi timp un exemplu, este cunoscută ca mijloc de menţinere a unei discipline perfecte în rândul trupelor, arată AFP.

Duminică, 19 persoane rănite de muniţie defensivă sau grenade au prezentat colectivul care urmăreşte să combată violenţa exagerată a represiunilor şi să obţină interzicerea folosirii “armelor de război” împotriva manifestanţilor.

“În faţa dumneavoastră aveţi 19 persoane şi doar 26 de ochi care vă privesc. Faceţi socoteala, e o mică problemă”, a spus Jerome Rodrigues, protestatar din rândul “vestelor galbene” care a rămas fără un ochi în timpul unei manifestaţii la Paris, la sfârşitul lui ianuarie.

Un alt rănit, Sebastien Maillet, a relatat despre insomniile şi coşmarurile de care suferă după ce i-a fost smulsă o mână, tot la Paris, în cursul unui protest din februarie.

Patrice Philippe, fost şofer profesionist, în vârstă de 50 de ani, a vorbit despre impactul psihologic al pierderii unui ochi asupra apropiaţilor victimei.

Pages a precizat că mulţi din fondatorii noii organizaţii au în oasele feţei plăci din titan şi şuruburi.

Şi alte asociaţii din Franţa militează pentru interzicerea lansatoarelor de proiectile defensive. La începutul lui martie, ministerul de interne înregistrase 13.095 de focuri trase din astfel de arme de la începutul protestelor “vestelor galbene” si 83 de anchete pentru trageri cu posibile probleme. Noua mişcare afirmă că, printre cazurile de mutilări, 22 de protestatari şi-au pierdut câte un ochi, iar altor cinci le-a fost amputată câte o mână. 

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă