21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalPutin, vizită surpriză într-un stat arab

Putin, vizită surpriză într-un stat arab

“Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit la Damasc pentru o vizită în cursul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Assad” într-un centru de comandă al forţelor ruse din Damasc, a anunţat preşedinţia siriană într-un comunicat.

Cei doi şefi de stat au asistat la un raport prezentat de către comandantul forţelor ruse diîn Siria, conform preşedinţiei siriene, care a postat fotografii cu cei doi lideri alături şi strângându-şi mâinile.

Cu această ocazie, Vladimir Putin a remarcat progresele “imense” realizate de Siria, a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP şi Interfax.

“În cursul convorbirii sale cu Assad, Putin a semnalat că în prezent se poate constata cu certitudine că o cale imensă a fost parcursă spre restaurarea statului sirian şi a integrităţii sale teritoriale”, a declarat Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse.

“Vladimir Putin a subliniat de asemenea că se vede cu ochiul liber că viaţa paşnică revine pe străzile Damascului”, a continuat Peskov.

Potrivit Reuters, aceasta este prima deplasare a lui Putin în Siria de când a vizitat în 2017 baza aeriană rusă Hmeimim din provincia Latakia (nord-vest), cea mai mare de care dispune Rusia în această ţară, actuala vizită coincizând cu Crăciunul sărbătorit de creştinii ortodocşi de rit vechi.

“Preşedintele sirian şi-a exprimat recunoştinţa pentru ajutorul Rusiei şi al armatei ruse în lupta împotriva terorismului şi pentru revenirea păcii în Siria”, a adăugat Peskov, subliniind că Assad a felicitat de asemenea Rusia cu ocazia Crăciunului ortodox pe stil vechi, la 7 ianuarie.

Cu privire la conţinutul acestei întâlniri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a explicat că “cei doi şefi de stat au ascultat rapoarte asupra situaţiei în diferite regiuni ale ţării”. Preşedintele rus urmează să viziteze mai multe locuri în cursul trecerii sale prin Damasc.

Potrivit imaginilor difuzate pe reţelele de socializare de jurnalişti ruşi, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu îl însoţeşte pe Putin în vizita în Siria.

Conflictul declanşat în martie 2011 în Siria prin represiunea manifestaţiilor prodemocraţie s-a transformat într-un război complex în care s-au implicat grupări jihadiste şi puteri străine.

Intervenţia militară rus alături de regimul de la Damasc, în toamna anului 2015, a schimbat cursul războiului sirian şi a permis trupelor lui Bashar al-Assad să câştige mai multe victorii şi să recucerească mari zone ale teritoriului Siriei.

Conflictul din Siria s-a soldat până în prezent cu peste 380.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate şi refugiate.

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă