16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalPutin analizează „nivelul de ostilitate” al Occidentului

Putin analizează „nivelul de ostilitate” al Occidentului

De la debutul cazului otrăvirii fostului ofițer GRU Serghei Skripal în Marea Britanie, Moscova a negat orice implicare, aruncând vina pe cei care acuzau Kremlinul și calificând drept „propagandă” acuzaţiile asupra rolului Rusiei în atac.

Poziția Rusiei a devenit dură după decizia SUA și a altor 24 de țări, plus NATO, de expulzare a peste 130 diplomaţi ruşi. Moscova a promis că va riposta „pe măsură”, dar pentru moment nu a făcut publice măsurile. Preşedintelui Vladimir Putin nu-i place să reacţioneze „la cald”. Ar putea aştepta până la sfârşitul doliului naţional declarat după tragedia provocată de incendiul unui centru comercial din Siberia.

„Chiar dacă durează, Moscova va riposta. Pentru că absenţa represaliilor ar fi implicit interpretată ca o mărturisire a vinovăţiei în otrăvirea lui Skripal”, a declarat Andrei Kurtunov, director al Russian International Affairs Council.

În funcție de rezultatul analizei „nivelului de ostilitate”, este posibil ca Moscova să ia măsuri mai dure, nu numai de „replică”. Totul depinde de echilibrul puterilor la Kremlin. Un lucru este sigur – această nouă confruntare cu Occidentul creşte popularitatea lui Putin în Rusia.

El a sesizat de la începutul preluării puterii că opinia rusă îşi doreşte o revanșă asupra Occidentului şi nu a făcut decât să plutească pe valul acestei aspiraţii legată de nostalgia URSS. Lovitura de forţă asupra Crimeii, acum patru ani, l-a făcut foarte popular, iar Occidentul cu sancţiunile impuse l-au întărit.

Analiştii politici subliniază că Putin urmează o linie clară, cea a unei revanşe istorice, evidenţiată de confruntarea preşedintelui rus cu Ocidentul după 2012. S-a ajuns la un „nou Război Rece”, mai dur decât cel precedent.

Putin vrea divizarea statelor occidentale, un „revizionism” faţă de ordinea internaţională moştenită la sfârșitul Războiului Rece. Pentru a-şi lua revanşa pentru căderea URSS şi a creşte puterea Rusiei, Putin urmăreşte slăbirea adversarului său.

Tot ce este bun pentru a-l diviza este utilizat: propaganda, reţele sociale, ingerinţe politice, susţinerea forţelor protestatare, fie de extrema-dreaptă, fie de stânga.

Putin ia adesea decizii rapide, este înclinat spre risc, dă lovituri, profită de oportunităţi şi apoi observă consecinţele. Vezi Siria, care de mai multe ori a fost adevărata şansă a lui Putin pentru a se relansa. Şi nu va ezita să se folosească şi de „afacerea Skripal”.

Cele mai citite

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă