10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalVIDEO Protest inedit faţă de creşterea criminalităţii la Londra

VIDEO Protest inedit faţă de creşterea criminalităţii la Londra

Organizatorii unui protest faţă de creşterea criminalităţii în capitala Marii Britanii au ridicat sâmbătă deasupra Pieţei Parlamentului din Londra un balon care-l reprezintă pe primarul laburist al acestui oraş, Sadiq Khan, într-un costum de baie galben feminin, o replică a balonului “baby Trump”, care-l caricaturiza pe preşedintele american în scutece şi a zburat în luna iulie în acelaşi loc în timpul unui protest faţă de vizita liderului de la Casa Albă în Marea Britanie, scrie sâmbătă presa locală.

‘Aşa cum s-a permis balonului ‘baby Trump’ să zboare deasupra Londrei în timpul vizitei lui Donald Trump în Marea Britanie, hai să aducem şi un ‘baby Khan’, pentru a vedea dacă libertatea de expresie se aplică tuturor şi dacă primarul Khan şi consiliul municipal vor aproba şi această manifestaţie’, afirmă organizatorul principal al protestului, Yanny Bruere, pe pagina de internet denumită “Make London Safe Again” (Să facem Londra sigură din nou), de asemenea o replică a sloganului preşedintelui Trump ‘Make America Great Again’ (Să facem America măreaţă din nou).

‘De când Sadiq Khan este primar, criminalitatea a crescut la niveluri fără precedent. Oamenii din Londra nu se simt în siguranţă şi chiar nu sunt în siguranţă, 81 de crime numai anul acesta! Khan afară!’, scrie liderul protestului într-un alt pasaj pe acea pagină.

Primarul Sadiq Khan, primul edil musulman al Londrei şi un adversar declarat al lui Trump, el aprobând de altfel protestul cu balonul ‘baby Trump’, a dorit să lase impresia că priveşte cu detaşare protestul împotriva sa.

‘Dacă oamenii vor să-şi petreacă sâmbăta privindu-mă într-un bikini galben, nu au decât s-o facă. Totuşi, galbenul nu prea este culoarea mea preferată’, a spus Sadiq Khan.

Alegerea acestui balon este o aluzie la o campanie publicitară din anul 2016, care făcea reclamă la produse pentru slăbit şi în care apărea o fotografie cu o tânără îmbrăcată într-un costum de baie din două piese, pe care primarul Khan a decis s-o înlăture din staţiile de autobuz, de metrou şi din gări, el motivând că este sexistă şi promovează imagini cu trupul feminin ‘nesănătoase şi nerealiste’.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă