14.8 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăInternaționalProtest al jurnaliştilor: "Luaţi-ne banii frumos!"

Protest al jurnaliştilor: „Luaţi-ne banii frumos!”

Flashurile aparatelor foto se combină cu liniştea de crocodil a camerelor video.  În spatele instrumentelor media: jurnalişti. În faţa lor: jurnalişti.

Este un protest al ziariştilor împotriva a ceea ce mulţi dintre oamenii din branşă au numit „birocraţia aberantă” care le cere ca, de acum înainte, să depună personal, în fiecare lună, câte trei declaraţii fiscale, la trei instituţii diferite, alături de contribuţiile suplimentare deduse din drepturile de autor.

După modelul flashmob – adunare spontană – manifestaţia din preajma Casei Poporului s-a desfăşurat în doar 10-15 minute. Cam cât îi ia unui jurnalist să scrie o ştire.

Aşadar, ştirea despre acest eveniment ar arăta cam aşa:

Lead-ul (introducerea): Câteva zeci de jurnalişti au depus vineri, pe scările Ministerului de Finanţe, borcane cu monezi şi foi inscripţionate cu mesajul „Grevă fiscală”, într-un gest simbolic prin care au încercat să le transmită autorităţilor că nu vor plăti taxele introduse în plus la contractele pe drepturi de autor până când Guvernul nu va asigura condiţii civilizate şi rezonabile de plată.

Corpul ştirii: În faţa Ministerului de Finanţe s-au prezentat, la ora 11, jurnalişti de radio, din presa scrisă şi din tv. Au zdrăngănit câteva minute borcanele cu monezi, după care au încercat să intre în instituţie pentru a depune o petiţie care le susţine cauza, semnată pe internet de 3.600 de persoane.  Poliţiştii postaţi la pază nu au permis însă accesul în clădire.

Alianţa Plătitorilor de Taxe

Dar nu au putut să împiedice transmiterea mesajului.

„Lansăm alianţa plătitorilor de taxe – un grup care va monitoriza în permanenţă modul în care se cheltuie banii publici. Vrem o declaraţie anuală, completabilă online, şi unică, deci nu trei, nu trei instituţii diferite, nu plimbat pe la cozi! Vrem să plătim banii ăştia, luaţi-ni-i, dar luaţi-ni-i frumos!”, a declarat Cristian Ghinea, publicist, unul dintre iniţiatorii protestului.

Totuşi, unii jurnalişti au fost dezamăgiţi de numărul mic al colegilor prezenţi la flashmob. Unul dintre ei este Doru Oprişan, de la Europa FM: „Speram să vină mai mulţi oameni, dar e bine că s-a întâmplat. E bine să se ştie că nu suntem dispuşi să acceptăm nişte aberaţii legislative. Eu am o prietenă din presă care a stat ieri la coadă să plătească o sumă de 0,75 de lei”.

„Aşteptăm 25 septembrie”

Jurnalistul Vlad Mixich le-a găsit o scuză absenţilor, subliind în acelaşi timp motivul pentru care a fost nevoie de această manifestaţie: „A fost un flashmob de vineri, miezul zilei, când lumea trebuie să stea să muncească şi nu să stea la cozi sau la astfel de proteste. Totuşi, ministrul Muncii a promis că până pe 25 septembrie pune la dispoziţie un sistem de plată online. Aşa merg lucrurile în ţările unde activismul social este funcţional”.

Barckground-ul (informaţiile de context): Guvernul a decis ca, începând cu luna iulie, toţi cei care obţin venituri din drepturi de autor – estimaţi la 500.000 de persoane – să plătească, în plus faţă de impozitul pe venit, contribuţiile sociale, în cuantum de 16,5 la sută din venitul brut. Plăţile şi declaraţiile aferente trebuie depuse la Casa Naţională de Pensii, Casa de Naţională de Asigurări de Sănătate şi la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

NATO spune că există riscul declanșării unor violențe în nordul Kosovo

Tensiunile etnice persistente din nordul Kosovo ar putea declanșa o repetare a violențelor de anul trecut, când patru persoane au murit într-un schimb de...

Boeing anunță concedieri masive și amână livrarea modelului 777X din cauza pierderilor financiare

Boeing a decis să reducă aproximativ 17.000 de locuri de muncă, reprezentând 10% din forța sa de muncă, și să amâne livrarea primelor avioane...

NATO spune că există riscul declanșării unor violențe în nordul Kosovo

Tensiunile etnice persistente din nordul Kosovo ar putea declanșa o repetare a violențelor de anul trecut, când patru persoane au murit într-un schimb de...
Ultima oră
Pe aceeași temă