15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalProcurorul Robert Mueller va fi convocat în Senatul Statelor Unite

Procurorul Robert Mueller va fi convocat în Senatul Statelor Unite

Membrii democraţi ai Comisiei Juridice din Senat, condusă de Lindsey Graham, au cerut în mai multe rânduri să îl audieze pe acest fost director al FBI.

La scurt timp după publicarea raportului Mueller, la mijlocul lunii aprilie 2019, Lindsey Graham a spus totuşi că nu vrea să îl convoace. “S-a terminat”, a declarat el atunci.

Însă el a revenit asupra deciziei sale duminică, la o zi după publicarea de către Washington Post a unui articol de opinie al lui Robert Mueller.

Fostul procuror special a reacţionat astfel la anularea de către Donald Trump a pedepsei cu închisoarea împotriva lui Roger Stone, un prieten al preşedintelui american, condamnat pentru delicte legate de ancheta rusă.

Robert Mueller a apărat integritatea anchetei sale, cu regularitate atacată de Donald Trump şi de susţinătorii săi ca nefiind imparţială.

El a subliniat de asemenea că Roger Stone rămâne un condamnat, pedepsit pe drept.

“Aparent, Mueller vrea şi este capabil să îşi apere ancheta într-un editorial din Washington Post”, a reacţionat Lindsey Graham, susţinător ardent al lui Donald Trump.

Reamintind că membrii democraţi ai Comisiei Juridice au cerut în trecut să îl audieze pe Robert Mueller, Lindsey Graham a spus că această solicitare va fi aprobată.

În iulie 2019, Robert Mueller a fost deja audiat de Comisia Juridică din Camera Reprezentanţilor, care a fost nevoită să îl convoace pentru că el nu a dorit să fie audiat.

În timpul audierii, el s-a arătat extrem de prudent şi echilibrat în afirmaţii.

Raportul Mueller nu a demonstrat o eventuală înţelegere secretă între echipa de campanie a lui Trump şi puterea rusă.

În schimb, raportul a arătat că apropiaţi ai lui Donald Trump au avut numeroase contacte cu intermediari ruşi şi că Rusia a intervenit în campania prezidenţială din 2016, cu intenţia de a-l favoriza pe candidatul republican.

Peste 30 de persoane au fost inculpate pentru fapte legate de această anchetă.

Cele mai citite

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă