10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalProbleme la ONU. Angajații ar putea să nu-și mai primească salariile

Probleme la ONU. Angajații ar putea să nu-și mai primească salariile

Națiunile Unite ar putea avea probleme în ceea ce privește acordarea salariilor angajaților, luna viitoare, dacă statele membre nu își aduc contribuția pe care o datorează, a avertizat marți Secretarul General Antonio Guterres, scrie Reuters.

El le-a spus celor 193 de membrii comitetul pentru buget al Adunării Generale că, dacă nu ar fi încercat din ianuarie să taie din cheltuieli, ONU nu ar fi putut susține financiar nici adunarea anuală a liderilor mondiali de luna trecută.

“Luna aceasta vom atinge cel mai mare deficit din ultima decadă. Riscăm…să intrăm în luna noiembrie fără destui bani pentru a acoperi salariile”, a declarat Guterres. “Munca și reformele noastre sunt în pericol.”

SUA sunt cel mai mare contribuabil – responsabile pentru 22% din bugetul obișnuit de peste 3.3 miliarde de dolari pentru 2019, din care sunt achitate proiecte politice, umanitare, de dezarmare, economice, sociale și de comunicare. Washington datorează aproximativ 381 de milioane de dolari pentru bugete anterioare și 674 de milioane pentru bugetul pe 2019. Delegația SUA la ONU a confirmat cifrele.

Un oficial american din delegație a declarat că SUA “va oferi cea mai mare parte din ceea ce datorează la bugetul periodic toamna aceasta, așa cum a făcut în anii precedenți”.

Președintele Trump a declarat că Washington susține o “povară nedrept de mare” în ceea ce privește aceste contribuții și a încercat să introducă reforme în acest sens. Guterres a depus eforturi pentru a îmbunătăți operațiunile ONU și pentru a tăia din costuri.

Un purtător de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a transmis că 129 de țări și-au adus contribuția pentru 2019 până acum, suma ajungând la 2 miliarde.

Misiunile de pace ale ONU sunt finanțate printr-un buget separat. SUA este responsabilă pentru aproape 28% din acest buget însă a promis că va da numai 25%, așa cum cere legislația americană. În prezent, datoriile guvernului american la bugetul pentru misiunile de pace se ridică la 2.4 miliarde de dolari.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...
Ultima oră
Pe aceeași temă