15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalPrințul saudit a început primul său turneu în străinătate de la asasinarea...

Prințul saudit a început primul său turneu în străinătate de la asasinarea lui Khashoggi

Prinţul moştenitor saudit a fost primit cu 21 de salve de tun pe aeroportul din Abu Dhabi, capitala EAU, un aliat apropiat al Riadului, alături de care sprijină militar puterea din Yemen împotriva rebelilor, a relatat agenţia oficială WAM.

Mohammed bin Salman a fost întâmpinat la scara avionului de prinţul moştenitor de la Abu Dhabi, Mohamed bin Zayed Al Nahyan, şi de numeroşi responsabili ai Emiratelor.

La Riad, cabinetul regal a anunţat deplasarea prinţului moştenitor într-un turneu întreprins la ordinul tatăl său, regele Salman, dar fără a preciza ce ţări vor fi vizitate.

Regele este ‘dornic să întărească relaţiile regatului la nivel regional şi internaţional’ şi să continue ‘cooperarea şi contactele cu ţările frăţeşti în ansamblul domeniilor’, a subliniat cabinetul, într-un comunicat.

Prinţul moştenitor saudit este aşteptat marţi în Tunisia, a indicat o sursă din cadrul preşedinţiei de la Tunis.

În Turcia, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei a declarat joi că şeful statului, Recep Tayyip Erdogan, şi Mohammed bin Salman ar putea avea o întrevedere în marja summitului G20 programat săptămâna viitoare în Argentina.

Aceasta ar fi prima întrevedere între cei doi după uciderea lui Jamal Khashoggi, un critic al autorităţilor saudite, a cărui asasinare a pătat imaginea regatului şi mai ales a prinţului moştenitor, acuzat de presă şi de responsabilii turci că ar fi ordonat-o.

Cele mai citite

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă