15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalPrețul benzinei în Arabia Saudită s-a majorat cu 127%

Prețul benzinei în Arabia Saudită s-a majorat cu 127%

Arabia Saudită a majorat cu 127% preţul benzinei la pompă, o iniţiativă destinată creşterii veniturilor la buget şi reducerii dependenţei celui mai mare exportator mondial de petrol de veniturile din petrol, informează Reuters.

Începând de luni, preţul unui litru de benzină cu cifra octanică 91 a fost majorat până la 1,37 riali (0,37 cenţi) de la 0,75 riali, în timp ce preţul unui litru de benzină cu cifra octanică 95 a fost majorat la 2,04 riali de la 0,90 riali. Preţul motorinei pentru camioane a rămas nemodificat. Chiar şi după majorare, preţul la benzină în Arabia Saudită este unul din cele mai mici din întreaga lume.

De asemenea, Arabia Saudită a introdus luni o Taxă pe Valoarea Adăugată (TVA) de 5% pentru majoritatea bunurilor şi serviciilor pentru a acoperi deficitul bugetar. La finele lunii trecute, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a anunţat că data ţintă pentru eliminarea deficitului bugetar a fost amânată pentru 2023 în loc de data iniţială de 2020, pentru a reduce presiunile la adresa creşterii economice.

Anterior, în luna aprilie a acestui an, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a dezvăluit un vast plan de reforme, denumit “Vision 2030”, care are drept obiectiv diversificarea economiei saudite, care depinde în mare parte de exporturile de petrol.

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă