13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalPresupuși teroriști ISIS, expluzați de Turcia în Germania, fără mandat de arestare

Presupuși teroriști ISIS, expluzați de Turcia în Germania, fără mandat de arestare

Nouă presupuşi membri ai grupării Statul Islamic (SI) deţinuţi în Turcia ar urma să fie expulzaţi până vineri către Germania, fără să fie plasaţi în detenţie, întrucât pe numele lor nu există mandate de arestare, au declarat miercuri surse din domeniul securităţii pentru AFP.

Este vorba despre un bărbat care are dublă cetăţenie irakiană şi germană şi despre şase membri ai familiei sale, originară din Saxonia Inferioară, şi despre două soţii ale unor combatanţi SI, au precizat aceste surse.

Aceste persoane ar urma să fie expulzate din Turcia şi să se întoarcă în Germania joi sau vineri.

Capul familiei de şapte membri, cunoscut serviciilor germane prin apartenenţa la salafism, este suspectat de faptul că a încercat să se ducă în Siria în primăvara lui 2019.

Ei au fost arestaţi toţi în Turcia şi sunt deţinuţi de atunci la Închisoarea din Izmir.

Potrivit autorităţilor germane, nimic nu dovedeşte faptul că bărbatul sau familia sa ar fi membri SI.

Cele două femei, care ar urma să fie expluzate vineri, erau deţinute într-o tabără siriană de prizonieri, din care au evadat, dar au fost prinse de către autorităţile turce.

Ele ar urma să fie interogate la sosirea în Germania, iar apoi ar urma să fie plasate sub supravegehre, însă asemenea dispozitive sunt costisitoare, declară aceleaşi surse.

Alte două femei urmează, de asemenea, să fie expulzate în următoarele săptămâni de către Turcia, potrivit acestor surse, care dau asigurări că şi în aceste două cazuri o anchetă este în curs, însă fără să se emită mandate de arestare.

Ministrul german al Justiţiei Christine Lambrecht (SPD) a vrut să liniştească miercuri.

”În cazul în care detenţia nu poate fi ordonată, persoanlee (respective) pot face obiectul unei supravegheri intensive sau să poarte o brăţară electronică”, a declarat ea pentru Neue Osnabrücker Zeitung.

Aceste întoarceri în ţară ale unor presupuşi membri SI alarmează, cu toate acestea, atât partidele aflate la putere, cât şi partidele din opoziţie, care acuză Guvernul Angelei Merkel de faptul că nu s-a pregătit în acest sens.

”Noi vrem să vedem toţi membri periculoşi în detenţie”, a dat asigurări marţi Armin Schuster, un membru al Uniunii Creştin Democrate (CDU, conservatori) al lui Merkel.

Acest specialist în domeniul securităţii estimează că aproximativ o treime dintre cei aproximativ 100 de germani care se află în continuare în Siria sunt identificaţi ca elemente periculoase.

În opinia sa, zece germani deţinuţi în Turcia ar fi susceptibili să fie expulzaţi.

Trimiterile înapoi în Germania din Turcia au loc în urma unei ofensive a Ankarei în nord-estul Siriei, criticată puternic de Occident, deoarece a vizat forţele kurde siriene, aliate ale coaliţiei internaţionale în lupta împotriva jihadiştilor.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă