15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalPreşedinţia rusă consideră "inacceptabile" noile sancţiuni americane

Preşedinţia rusă consideră “inacceptabile” noile sancţiuni americane

“Considerăm absolut inacceptabilă anunţarea de noi restricţii în legătură cu afacerea de la Salisbury şi le considerăm ilegale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, calificând Washingtonul drept “partener imprevizibil” şi respingând din nou orice responsabilitate a Rusiei în otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a ţinut, însă, să sublinieze că relaţiile dintre Rusia şi SUA “nu sunt doar în interesul celor două popoare ale noastre, ci şi al stabilităţii şi securităţii în lume”.

Statele Unite au anunţat miercuri că vor impune noi sancţiuni Rusiei după ce Washingtonul a stabilit că Moscova a folosit un agent neurotoxic pentru a-i otrăvi pe fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia Iulia, în Marea Britanie.

Sancţiunile se referă la mărfuri sensibile din punct de vedere al securităţii naţionale, le-a spus miercuri reporterilor un înalt oficial al Departamentului de Stat, citând legea americană din 1991 privind eliminarea folosirii armelor chimice şi biologice. Vor exista, totuşi, unele excepţii în cazul zborurilor spaţiale şi al cooperării guvernamentale în domeniu, dar şi în ce priveşte siguranţa avioanelor de pasageri, situaţii care vor fi analizate de la caz la caz, a adăugat acesta.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...

Forțele ruse ar putea ataca infrastructura de transport a Ucrainei

Forțele ruse își pot schimba atenția în săptămânile următoare către infrastructura de transport a Ucrainei, a scris Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în raportul...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă