11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalPreşedintele Letoniei îndeamnă Germania să îşi asume mai multe responsabilități

Preşedintele Letoniei îndeamnă Germania să îşi asume mai multe responsabilități

“Germania trebuie să-şi asume mai multă responsabilitate în lume corespunzător forţei sale economice şi politice şi la nivel militar, de asemenea”, a spus Levits.

“În cadrul NATO, Germania depune eforturi pentru apărarea comună a spaţiului european. Aceasta are o importanţă deosebită pentru noi”, a spus el.

Într-o lume în schimbare, Germania trebuie să-şi asume un rol adecvat, a mai spus Levits. La mai bine de 70 de ani de la al Doilea Război Mondial, această ţară a devenit “un centru recunoscut şi foarte apreciat în Europa”.

“În vremuri tulburi, Germania a fost mult timp un fel de stabilizator, cancelarul de asemenea”, a spus el, referindu-se la Angela Merkel, care se află la cârma Germaniei din 2005.

Levits a declarat că nu este îngrijorat de potenţialul dominant al Germaniei, întrucât aceasta a fost întotdeauna capabilă să facă faţă dimensiunii sale, ţinând cont, în acelaşi timp, de preocupările altor state membre ale UE, din Europa Centrală şi de Est în special.

“Leg o politică de responsabilitate de Germania şi oamenii sunt foarte responsabili în ceea ce priveşte atitudinile şi modurile lor de a se comporta în urma experienţelor celui de-al Doilea Război Mondial ‘, a spus el.

La Berlin, Levits va avea convorbiri cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi cu cel al Bundestagului, Wolfgang Schaeuble, axate pe relaţiile bilaterale şi perspectivele UE în lumina Brexitului şi a dificultăţii în relaţiile cu Statele Unite

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă