15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalPremierul Chinei primește un nou mandat. Cine va conduce „superministerul” anticorupției

Premierul Chinei primește un nou mandat. Cine va conduce „superministerul” anticorupției

Din cei aproape 3.000 de deputaţi care au participat la sesiunea plenară, desfăşurată la Marea Sală a Poporului, 2.964 au votat pentru acordarea unui nou mandat actualului prim-ministru, iar doi au fost împotrivă, a precizat parlamentul, citat de dpa, transmite Agerpres.

Premier din anul 2013, Li Keqiang, 62 de ani, a menţinut, în primii săi cinci ani la şefia guvernului de la Beijing, un profil scăzut, cu mult mai puţină atenţie mediatică decât fostul prim-ministru Wen Jiabao.

Tot duminică, legislativul chinez a aprobat numirea lui Yang Xiaodu în funcţia de director al Comisiei Naţionale de Supraveghere, un nou şi puternic organ cu statut superior celui al ministerelor şi care va avea ca sarcină intensificarea la maxim a luptei anticorupţie din ţară.

Yang, 64 de ani, până în prezent ministru al Supravegherii, a fost ales cu o largă majoritate de participanţii la sesiunea plenară a ANP, deşi unii observatori se aşteptau ca şefia noului „superminister”, considerată una din funcţiile cu cea mai mare putere din noua structură a regimului, să fie preluată de actualul şef anticorupţie din Partidul Comunist Chinez, Zhao Leji.

Noua Comisie Naţională de Supraveghere este văzută de analiştii politicii Beijingului ca o a „patra putere” în stat, alături de cele clasice – legislativă, executivă şi judecătorească.

În practică, misiunea sa va fi extinderea la întregul stat, cu cei 200 de milioane de funcţionari ai săi, dura campanie anticorupţie desfăşurată sub preşedinţia lui Xi Jinping în interiorul Partidului Comunist Chinez, în cursul căreia peste 1,4 milioane de înalţi responsabili au fost pedepsiţi.

Sâmbătă, ANP l-a votat în unanimitate pe Xi Jinping preşedinte al Chinei pentru un al doilea mandat şi l-a ales pe Wang Qishan, unul din principalii săi aliaţi, nou vicepreşedinte.

Reînnoirea regimului se va încheia luni cu alegerea vicepremierilor, miniştrilor, consilierilor de stat şi a guvernatorului băncii centrale, între alte funcţii.

Cele mai citite

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă