Celebrul personaj de desene animate Popeye Marinarul va reveni de data asta pe marele ecran, într-o peliculă tridimensională realizată de Sony Pictures Animation, potrivit presei americane de specialitate consultate de NewsIn.
Avi Arad va produce noua peliculă, după ce Scot Sassa, reprezentant al companiei care deţine drepturile asupra lui Popeye, i-a oferit postul. Studiourile refuză să dea detalii despre tema peliculei, deşi cu siguranţă aceasta îi va avea ca protagonişti şi pe Bluto, Swee’Pea şi Olive.
Ultima peliculă cu Popeye a fost lansată în 1980, cu Robin Williams în rolul marinarului şi Robert Altman ca regizor.