9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalPompeo îi cere lui Lavrov măsuri concrete împotriva "ingerinţelor" Rusiei

Pompeo îi cere lui Lavrov măsuri concrete împotriva “ingerinţelor” Rusiei

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, i-a cerut miercuri omologului său rus, Serghei Lavrov, “măsuri concrete” pentru a asigura Statele Unite în legătură cu “ingerinţele” Rusiei în alegerile americane, relatează AFP.

Semn al îngheţului dintre cele două mari puteri, a fost prima discuţie telefonică între cei doi miniştri de la instalarea în funcţie, în urmă cu peste o lună, a noului secretar de stat american.

Potrivit Departamentului de Stat de la Washington, Mike Pompeo i-a spus lui Serghei Lavrov că Statele Unite doresc “o relaţie mai bună cu Rusia”. Pentru a ajunge la aceasta, “Rusia trebuie să arate că este pregătită să ia măsuri concrete în privinţa subiectelor noastre de preocupare, inclusiv ingerinţa în treburile interne” ale SUA, a precizat ministrul de externe american.

Recent, Mike Pompeo, fost director al CIA, a afirmat clar în faţa Congresului de la Washington că Statele Unite trebuie să contracareze aceste ingerinţe care, potrivit serviciilor americane de informaţii, au afectat prezidenţialele din 2016 câştigate de Donald Trump şi riscă să se repete în toamnă cu ocazia legislativelor de la jumătatea mandatului.

Şeful diplomaţiei americane a dovedit fermitate faţă de Moscova, în timp ce ancheta federală asupra acestor ingerinţe şi bănuielilor de înţelegere secretă între Kremlin şi echipa candidatului Donald Trump au împiedicat până în prezent orice încercare de apropiere între cele două ţări rivale. Preşedintele american, care a făcut campanie pentru o astfel de apropiere, este reticent să recunoască ingerinţa Rusiei în favoarea sa şi neagă ferm orice înţelegere secretă.

Într-un comunicat, diplomaţiei rusă a dat asigurări la rândul său că miniştrii “au căzut de acord asupra necesităţii de a acţiona în vederea (…) depăşirii dezacordurilor existente”, “în interesul normalizării atmosferei din jurul cooperării ruso-americane”.

Cu prilejul acestei discuţii telefonice care, potrivit Moscovei, a avut loc la iniţiativa Washingtonului, Serghei Lavrov şi Mike Pompeo au discutat, de asemenea, despre conflictele din Ucraina şi Siria.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....
Ultima oră
Pe aceeași temă