10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalPolonia va accelera numirea de judecători la Curtea Suprema, în ciuda valului...

Polonia va accelera numirea de judecători la Curtea Suprema, în ciuda valului de critici externe

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a trecut la o nouă etapă în procedura de infringement pe care ea a declanşat-o împotriva Poloniei, estimând că această ţară nu a răspuns preocupărilor sale referitoare la respectarea independenţei justiţiei în reforma Curţii Supreme, adresând Varşoviei o scrisoare de notificare, relatează AFP, citată de Agerpres.

La rândul său, Curtea Supremă poloneză a anunţat la începutul lui august „suspendarea” pensionării membrilor săi cu vârste de cel puţin 65 de ani, impusă de legea în vigoare din iulie, punând Curţii de Justiţie a UE (CJUE) cinci „întrebări preliminare” pe această temă.

Fără să ţină cont de aceasta, noul Consiliu naţional al magistraturii (KRS), însărcinat cu audierea candidaţilor pentru posturile eliberate în baza noii legi, a decis miercuri accelerarea desemnării noilor judecători, care urmează să fie confirmaţi de către preşedintele Andrzej Duda. „Se accelerează cum se poate”, a declarat presei Leszek Mazur, şeful noului KRS.

Plecarea foştilor judecători, ca urmare a reducerii vârstei de pensionare pentru magistraţii Curţii Supreme, unul din elementele-cheie ale reformei justiţiei realizate de către conservatori, se află în centrul unui diferend între guvernul polonez şi Bruxelles.

Modificarea vârstei de pensionare, intrată în vigoare la începutul lui iulie, afectează 27 de magistraţi, inclusiv pe preşedinta Curţii, Malgorzata Gersdorf. Aceasta refuză să-şi părăsească postul, invocând Constituţia, care stabileşte durata mandatului său la şase ani, adică până în 2020.

Suspendarea procedurilor în curs avea drept scop blocarea situaţiei timp de mai multe luni, în aşteptarea deciziei CJUE.

Dispoziţiile proiectului de lege privind Curtea Supremă au determinat Comisia Europeană să înceapă o procedură de infringement împotriva Poloniei referitoare la independenţa justiţiei, care ar putea duce la sancţiuni financiare.

Guvernul polonez este de asemenea vizat de o procedură europeană inedită pentru ansamblul reformelor care, potrivit Bruxellesului, ameninţă în mod „sistematic” statul de drept dând guvernului controlul asupra justiţiei.

Potrivit conservatorilor, reforma trebuie să amelioreze eficienţa tribunalelor şi să elimine sechelele regimului comunist.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă