13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalPoliţia spaniolă foloseşte inteligenţa artificială pentru a identifica sesizările false

Poliţia spaniolă foloseşte inteligenţa artificială pentru a identifica sesizările false

Numit VeriPol, instrumentul a fost creat de cercetătorii galezi de la Cardiff University împreună cu colegii lor spanioli din cadrul Universităţii Charles III din Madrid special pentru a ajuta poliţiştii să separe cu uşurinţă sesizările corecte de cele false.

Apelând la învăţarea mecanică şi tehnici de analizare a textului, VeriPol s-a dovedit foarte eficient şi foarte corect în evaluarea sesizărilor primite de poliţie, identificând cu mare acurateţe sesizările mincinoase primite de poliţie.

Inteligenţa artificială care foloseşte un model tradiţional de învăţare mecanică a deprins abilităţile actuale în urma unui proces de învăţare. AI-ul a parcurs peste 1.000 de sesizări procesate anterior de Poliţia Spaniolă, în care erau diferenţiate cele false de restul.

Algoritmul folosit de VeriPol caută anumite caracteristici comune plângerilor false. Acesta analizează atât părţile vorbirii, cât şi punctuaţia folosită.

În general, sesizările mincinoase tind să fie scurte şi se concentrează mai mult pe bunul în cauză, decât pe jaful propriu-zis. De asemenea, aceste sesizări nu sunt susţinute de martori, de cele mai multe ori.

În cadrul unui proiect pilot desfăşurat în Malaga în iunie 2017, în 83% din sesizările marcate ca false de VeriPol, reclamantul şi-a retras plângerea după ce poliţiştii au decis să-l supună la întrebări suplimentare.

Conform oficialilor spanioli, VeriPol a ajutat la identificarea corectă a 64 de plângeri false într-o singură săptămână.

Cele mai citite

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă