20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalPeste 100 de morți, în Kenya, din cauza inundațiilor

Peste 100 de morți, în Kenya, din cauza inundațiilor

Inundaţiile au blocat principalele drumuri din partea centrală şi de nord a Kenyei precum şi zonele de coastă, iar drumul din capitala Nairobi către principalul port Mombasa se afla sub apă de săptămâna trecută.

”Am pierdut 12 găini şi patru capre. Nu le-am putut salva şi nu am putut intra în casă deoarece uşa nu se mai deschide”, spune o locuitoare, mamă a patru copii, din oraşul Tana River, în regiunea de coastă. Fiica cea mică i se agaţă de gât, picioarele fetiţei abia atingând apa. Salteaua şi alte resturi plutesc pe apă în timp ce bărci confecţionate manual transportă oameni, animale şi bagaje în locuri sigure, notează Reuters.

Opt persoane au murit în urma alunecărilor de teren care le-au distrus casele în timpul nopţii de vineri, în regiunea deluroasă din centru Murang’a, potrivit secretarului general al Crucii Roşii din Kenya, Abbas Gullet.

Gullet a spus că armata şi poliţia au adus elicoptere pentru misiunile de salvare, dar sunt necesare mai multe acţiuni.

Bolile transmise prin intermediul apei sunt un alt motiv de îngrijorare în Kenya, a adăugat oficialul.

”Vom îndemna guvernul să declare stare de dezastru naţional pentru a putea fi depuse eforturi susţinute şi mobilizate resurse în sprijinul celor afectaţi”, a declarat Gullet reporterilor duminică.

”Avem nevoie de înfiinţarea unui fond naţional pentru administrarea dezastrului”, a subliniat acesta.

Cele mai citite

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă