13 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăInternaționalPartidul lui Nehammer a pierdut alegerile în landul Austria Inferioară

Partidul lui Nehammer a pierdut alegerile în landul Austria Inferioară

Partidul cancelarului Nehammer, Österreichische Volkspartei (ÖVP), a pierdut, duminică, alegerile în landul Austria Inferioară.

Rezultatul provizoriu al scrutinului din 29 ianuarie 2023 a fost anunțat după numărarea a peste 60 la sută din voturile exprimate. Pe baza acestora se estimează că Partidul Popular Austriac a obținut 39,9 la sută din voturile exprimate, în condițiile în care obiectivul anunțat de liderii ÖVP era de peste 40 la sută.

Partidul Popular Austriac (ÖVP), de centru dreapta, a pierdut 10 procente în ultimii patru ani. Austria Inferioară (Niederösterreich) este un land cu opțiuni politice tradițional conservatoare. La precedentele alegeri, în acest land conservatorii au obținut 49,9 la sută. Circa o cincime din populația Austriei votează în acest land. La nivel național, partidul ÖVP ar fi, după aceste alegeri, pe locul trei sau patru.

Austria Inferioară are o cincime din populația Austriei

Analiștii politici estimau că încăpățînarea lui Nehammer de a refuza primirea României și a Bulgariei în Schengen pe motiv că luptă contra migrației ilegale era, de fapt, o tentativă de a-și spori numărul de voturi, la alegerile din 29 ianuarie.

România și Bulgaria au fost oprite să intre în Schengen prin votul din 8 decembrie 2022 din Consiliul JAI. La acel moment, Austria și Olanda au exprimat un veto împotriva României și Bulgariei. Austria s-a declarat împotriva ambelor țări, în egală măsură. Olanda a susținut că ar fi primit doar România dar că a fost obligată să dea un vot comun, identic pentru România și Bulgaria.

Singura țară care a fost primită în Schengen în decembrie 2022 a fost Croația.

Următoarea reuniune ordinară a Consiliului JAI este programată în martie 2023. Suedia, care deține în primul semestru Președinția Consiliului UE, va decide dacă supune sau nu la vot, în martie 2023, subiectul Schengen. Suedia anunțase că va repune subiectul la vot doar dacă are certitudinea că nu mai intervine niciun veto. Pe de altă parte, politicieni din România estimau că România ar avea șanse reale, cel mai devreme, abia în a doua jumătate a anului 2023.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România învinge Cipru cu 3-0 în deplasare în Liga Națiunilor și conduce grupa din care face parte

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Ciprului cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, pe AEK Arena din Larnaca, în Grupa a...

Alex Salmond, fost premier al Scoției, a murit la 69 de ani

Fostul premier scoţian Alex Salmond, fervent apărător al independenţei Scoţiei, a murit la vârsta de 69 de ani, au anunţat sâmbătă membri ai Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă