4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalPartidul Conservator al lui Boris Johnson, victorie zdrobitoare în anticipate, în UK

Partidul Conservator al lui Boris Johnson, victorie zdrobitoare în anticipate, în UK

Conform sondajelor, efectuate la comanda postului Sky News, Partidul Conservator (centru-dreapta) a obţinut 368 de locuri în Camera Comunelor, peste pragul majoritar de 326 de locuri, informează Realitatea.net.

UPDATE: Premierul britanic Boris Johnson a obţinut o victorie răsunătoare la alegerile legislative anticipate de joi, Partidul Conservator trecând pragul de 326 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor, potrivit rezultatelor oficiale parţiale publicate vineri, relatează AFP, BBC şi Reuters.

După numărarea rezultatelor în aproape toate circumscripţiile electorale – 647 din 650 -, conservatorii deţineau 363 de mandate de deputaţi, ceea ce confirmă o largă majoritate conservatoare şi deschide calea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie, aşa cum a promis Johnson, spune Agerpres.

===

Partidul Laburist (centru-stânga), condus de Jeremy Corbyn, este creditat cu 191 de locuri, faţă de 262 în prezent. Pe locul trei se clasează Partidul Naţional Scoţian (SNP), cu 55 de locuri.

Partidul Liberal-Democrat este creditat cu 13 locuri, Partidul Verzilor a obţinut un singur mandat, iar Partidul Brexit, condus de Nigel Farage, nu a obţinut niciun loc în Camera Comunelor, notează mediafax.ro.

Dacă estimările sondajului se vor confirma, rezultatul ar fi un dezastru pentru Partidul Laburist, situaţie care va pune sub semnul întrebării mandatul liderului Jeremy Corbyn.

Un astfel de rezultat i-ar conferi premierului Boris Johnson legitimitatea de a insista pentru retragerea rapidă a Marii Britanii din Uniunea Europeană. 

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă