Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Parlamentul Ucrainei aprobă legea privind crearea unui tribunal anticorupţie

Rada Supremă de la Kiev a adoptat joi un proiect de lege privind crearea unui tribunal anticorupţie, un pas important pentru ca guvernul ucrainean să poată obţine în continuare ajutor financiar din partea Occidentului necesar pentru a înfrunta povara datoriei suverane.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 07.06.2018 - 14:39

Crearea acestui tribunal anticorupţie în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia este una dintre condiţiile pentru continuarea cooperării dintre Ucraina şi FMI, potrivit Reuters.

Parlamentul a adoptat, în a doua lectură, acest proiect de lege, introdus de preşedintele Petro Poroşenko.

Legea stabileşte că tribunalul anticorupţie este o înaltă instanţă specializată permanentă în sistemul judiciar din Ucraina, al cărui sediu se va afla la Kiev. Jurisdicţia acestei instanţe se extinde pe întreg teritoriul Ucrainei.

La 4 iunie, premierul ucrainean Volodimir Groisman a ameninţat că va demisiona din funcţia de şef al guvernului dacă nu va fi creată o instanţă independentă împotriva corupţiei.

La 6 iunie, ambasadorii din ţările G7 au cerut parlamentului de la Kiev să adopte respectivul proiect de lege, subliniind că înfiinţarea acestei instanţe ar trebui să devină o parte integrantă a eforturilor Ucrainei de combatere a corupţiei.

Tribunalul anticorupţie va examina cazurile în care prejudiciul cauzat este de cel puţin 500 de ori mai mare decât salariul minim pe economie.

Comentarii

loading...