13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalParlamentul Finlandei a început dezbaterile privind aderarea la NATO

Parlamentul Finlandei a început dezbaterile privind aderarea la NATO

Parlamentul Finlandei a început dezbaterile privind aderarea la NATO, într-un context internațional tensionat din cauza atacului Rusiei asupra Ucrainei.

Discuțiile pe acest subiect au început miercuri, 20 aprilie 2022, în Parlamentul de la Helsinki. Cu câteva zile mai înainte, premierul Sanna Marin declara că țara ei va lua o decizie legată de NATO în mai puțin de o lună. „Există diferite aspecte dacă vom cere aderarea la NATO sau nu, trebuie să le analizăm foarte atent”, a explicat premierul Finlandei.

Finlanda este în prezent țară neutră dar are relații de parteneriat cu NATO. Finlanda are o graniță terestră foarte lungă, de 1300 de kilometri, cu Rusia. După ce Rusia a atacat Ucraina (care este, de asemenea, țară neutră), peste 60 la sută dintre cetățenii Finlandei se pronunță în favoarea aderării la NATO.

Aderarea la NATO a Finlandei și a Suediei este o mare problemă pentru Rusia

Extinderea NATO, prin primirea de noi membri, este o mare problemă pentru Rusia. Regimul Putin a anunțat că această extindere a NATO este o problemă care îi afectează securitatea națională.

Ca și Finlanda, Suedia ia în calcul posibilitatea să adere la Alianța Atlantică. Ideea de intra în NATO a devenit actuală în țările nordice, după ce Rusia a atacat Ucraina.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă