15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalParisul "va interveni" dacă jihadiști francezi capturați în Orient ar fi condamnați...

Parisul “va interveni” dacă jihadiști francezi capturați în Orient ar fi condamnați la moarte

“Bineînţeles că dacă se va pune problema unei pedepse cu moartea, statul francez va interveni”, a declarat Belloubet în timpul unei emisiuni politice organizate de mass-media RTL, Le Figaro şi LCI.

Solicitată să precizeze ce acţiuni ar fi mai exact preconizate, ministrul a declarat doar că ar putea fi vorba “de negocieri cu statul în chestiune”.

“Încă o dată, va fi un tratament de la caz la caz”, a rezumat ea.

Declaraţiile ei fac ecoul unei vii dezbateri ce are loc în Franţa cu privire la soarta cetăţenilor francezi care s-au raliat grupării Stat Islamic în Irak şi Siria şi care, de atunci, au fost arestaţi în aceste ţări.

Până în prezent, guvernul francez s-a declarat favorabil ideii ca aceste persoane să fie judecate în aceste ţări, cu condiţia ca ele să beneficieze acolo de un proces echitabil.

“În calitate de ministru al justiţiei, sunt în mod evident extrem de ataşat unui proces echitabil”, a reiterat ministrul francez duminică.

Însă mai multe voci au denunţat această abordare, asigurând că ea ar putea duce la condamnarea cetăţenilor francezi la pedeapsa capitală, în special în Irak unde aceasta este în vigoare.

La 22 ianuarie, o cetăţeană germană a fost în premieră condamnată la moarte în Irak pentru că s-a raliat SI.

De atunci, avocaţii a două jihadiste franceze aflate în detenţie în Irak i-au cerut preşedintelui Emmanuel Macron “o mobilizare fără cusur” în cazul în care acestea vor fi condamnate la moarte.

Câteva zeci de francezi se află în prezent în tabere de detenţie sau închisori în Irak şi Siria, alături de mai multe zeci de copii minori, potrivit unei surse apropiate dosarului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă