12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalParchetul german cere extrădarea lui Carles Puigdemont

Parchetul german cere extrădarea lui Carles Puigdemont

“Parchetul general consideră legală cererea de predare a lui Carles Puigdemont” către Spania pentru aceste două capete de acuzare, potrivit unui comunicat, citat de France Presse.

Însă decizia finală revine tribunalului competent din Schleswig-Holstein în nordul ţării, care până acum s-a arătat foarte sceptic cu privire la validitatea acestor acuzaţii în virtutea legislaţiei germane.

Nicio dată precisă nu a fost stabilită pentru această decizie ce ar trebui să intervină în zilele sau săptămânile următoare.

Carles Puigdemont, fost şef al executivului regional al Cataloniei, a fost arestat la sfârşitul lunii martie în nordul Germaniei, în virtutea unui mandat de arestare european emis de Spania. El s-a instalat la Berlin după ce a fost eliberat sub control judiciar de justiţia germană în aşteptarea unei decizii în acest caz.

Pentru parchetul german, sunt justificate atât acuzaţia de deturnare de fonduri, cât şi cea de rebeliune în timpul declaraţiei de independenţă din toamna trecută.

“Elementele furnizate de autorităţile spaniole arată în mod clar că violenţele din Catalonia pot fi atribuite persoanei căutate”, se arată în comunicatul Parchetului, favorabil plasării în detenţie a lui Puigdemont în aşteptarea extrădării sale.

Dar tribunalul regional din Schleswig-Holstein a refuzat deja de două ori cererile parchetului de a-l încarcera pe Puigdemont. În aprilie, el a ordonat eliberarea acestei figuri centrale a independenţei catalane.

Acest tribunal, care va avea ultimul cuvânt, a sugerat până acum că nu a fost convins de acuzaţiile de rebeliune. Rămâne de văzut dacă îşi va schimba în cele din urmă hotărârea sau dacă va autoriza sau nu predarea lui Puigdemont pentru acuzaţiile mai puţin grave de deturnare de fonduri publice.

După declaraţia de independenţă eşuată a Cataloniei pe 27 octombrie, care a condus la plasarea regiunii sub tutela guvernului central spaniol şi destituirea întregului guvern al lui Puigdemont, acesta din urma s-a exilat în Belgia. Recent, el a renunţat la conducerea regiunii, sperând să scoată Catalonia din impasul politic cu Madridul.

Cele mai citite

Care sunt cele mai populare trenduri în amenajarea băilor din hoteluri?

Hotelurile sunt esențiale în turism deoarece sunt locuri în care clienții doresc să se simtă ca acasă în timpul șederii lor. De aceea, este...

Răsturnare de situație la FC Barcelona! Decizia de ultim moment luată de Xavi

După ce anunțase că la finalul acestui sezon va părăsi banca tehnică a formației FC Barcelona, antrenorul spaniol Xavi Hernandez a ajuns la un...

Jens Stoltenberg: „ Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei

„ Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige" în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă